Gheorghe Nichita a scăpat de arestul la domiciliu, dar nu se poate întoarce la Primărie
Dimensiune font:
Asta au decis ieri judecătorii bucureșteni * totuși, Gheorghe Nichita, acuzat că și-a spionat amanta, nu poate reveni la Primărie
Judecătorii bucureșteni i-au dat ieri o veste bună și una proastă primarului Gheorghe Nichita. Acesta a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat de instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, la abuz în serviciu, la acces ilegal la un sistem informatic şi la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Pe lista neagră au mai intrat şi Ştefan Avîrvarei, şef de serviciu la Poliţia Locală, şi şeful său, Mihai Hliboceanu.
Potrivit DNA, în perioada ianuarie-aprilie, primarul, abuzând de funcţie, i-a determinat pe Hliboceanu şi Avîrvarei, dar şi pe alţi funcţionari, să facă verificări în baze de date şi să-i urmărească iubita, pe Adina Samson. Tot ca să afle ce face amanta, primarul l-a determinat pe Avîrvarei să cumpere un program informatic de tip spy, pe care l-a instalat pe telefonul pe care i l-a dăruit.
Noi acuzații de la fosta iubită
Adina Samson a făcut recent o nouă plângere, în care îl acuza de “o amplă acţiune de încercare de seducere”, ea refuzându-i întîi avansurile, pentru ca apoi să accepte relația. “Din acel moment viaţa mea a devenit un calvar greu de suportat, Nichita Gheorghe având un comportament extrem de agresiv, la nivel fizic şi verbal, pe fondul unei gelozii de-a dreptul patologice”, a mai susţinut Samson, numindu-l pe primar “conducător autocrat” . Femeia s-a mai plâns că ar fi fost pălmuită vara trecută, dar și că primarul ar fi vrut s-o violeze chiar în biroul său.
Poate ieși din casă, dar nu poate veni la Primărie
Acum două zile, la Tribunalul București, Gheorghe Nichita și-a încercat norocul cu o cerere de revocare sau înlocuire a arestului la domiciliu. El a încercat astfel să forțeze nota pentru aplicarea unei decizii a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea măsurii preventive, însă doar după începerea procesului. “S-a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Domnul Nichita a primit interdicția de a exercita funcția de primar, pe care o vom contesta. Noi am argumentat că nu doar acuzațiile DNA sunt netemeinice, dar nu există pericolul ca domnul Nichita să influențeze desfășurarea procesului penal”, ne-a spus Sandra Grădinaru, avocatul primarului. Și DNA poate contesta măsura. Ștefana CZELLER
“Te distrug şi acesta va fi unicul meu scop în viaţă, până când moartea ne va despărţi” - asta i-ar fi spus primarul Adinei Samson
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau