Gigacaloria a îngheţat

default

Dimensiune font:

| 09-01-2015 13:50

O potenţială creştere de tarif cu 5,5% va fi acoperită integral de la bugetul local, sub formă de subvenţii. Prin contractul de concesiune de la Iaşi, formula de ajustare a tarifului gigacaloriei nu recunoaşte ca variabile decât combustibilul şi inflaţia, toate celelalte costuri căzând strict în sarcina operatorului

Pentru al patrulea an consecutiv, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor plăti acelaşi preţ pentru fiecare gigacalorie consumată: 265 lei cu TVA inclus. Aceasta, cu toate că, asemenea altor operatori de termoficare din ţară, Dalkia Termo Iaşi a solicitat autorităţilor de reglementare, ANRE şi ANRSC, o ajustare a tarifului. „Procedura valabilă la nivel naţional presupune avizul favorabil din partea ANRE şi ANRSC şi apoi aprobarea noilor tarife prin Hotărâre de Consiliu Local. Însă, această potenţială creştere de tarif cu 5,5% nu va afecta sub nicio formă populaţia deoarece va fi acoperită integral cu fonduri de la bugetul local, sub formă de subvenţie”, explică oficialii Dalkia.
Operatorul, obligat la eficienţă!
La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Iaşi au explicat cum s-a reuşit menţinerea aceluiaşi tarif. „În toate oraşele din România, în afară de Iaşi şi Ploieşti (unde există contracte de concesiune cu obligaţie de rezultat din partea operatorilor, care trebuie să respecte numeroşi indicatori de performanţă), tariful gigacaloriei se calculează astfel: total costuri plus maximum 5% profit, împărţit la numărul gigacaloriilor vândute rezultă tariful. Acestor operatori le sunt recunoscute toate costurile pe care le au în producerea energiei termice, deci nu sunt încurajaţi să facă economii şi să funcţioneze eficient”, spun aceştia. Avantajul major al contractului de concesiune de la Iaşi (pe lângă faptul că este unul de rezultat, în care operatorul trebuie să respecte peste 30 de indicatori de performanţă, altfel este penalizat) este acela că formula de ajustare a tarifului gigacaloriei nu recunoaşte ca variabile decât combustibilul şi inflaţia. Toate celelalte costuri, oricât de mult ar creşte, cad în sarcina operatorului, care trebuie să şi le asume integral.
Preţul real al gigacaloriei ar sări de 331 lei
Oficialii Dalkia Termo Iaşi au mai explicat, cu cifre exacte, situaţia specifică locală. Astfel, între 2012 şi 2014, inflaţia a fost de 8,1% (deci toate materialele, serviciile, echipamentele folosite de Dalkia pentru producerea şi furnizarea energiei au crescut ca preţ cu cel puţin 8,1%). În plus, între noiembrie 2012 şi decembrie 2014, preţul gazului natural a crescut cu aproximativ 26% (costul total: gaz + tarif de transport gaz + tarif de distribuţie gaz). În acelaşi interval, acciza aplicată gazelor naturale a crescut cu peste 11%. În mod normal, pornind de la aceste elemente, Dalkia ar fi trebuit să solicite o mărire a tarifului cu cel puţin 25%. Însă, datorită schemei de funcţionare aleasă pentru a obţine un maximum de eficienţă (se funcţionează cât se poate de mult cu CET Holboca, pe cărbune), lucrărilor de modernizare şi reabilitare a reţelei de termoficare, preţului bun obţinut la achiziţia de cărbune, stabilizării şi dezvoltării portofoliului de clienţi (prin racordarea la SACET a unor hoteluri, instituţii de învăţământ şi instituţii publice) s-a reuşit menţinerea tarifului actual. Tudor DAMASCHIN

* * *

„Începând cu 12 noiembrie 2012 (când a fost activat contractul de concesiune) şi până în prezent nu a avut loc nicio ajustare de tarif, deşi operatorul ar fi avut dreptul să o solicite din punct de vedere contractual. Este un caz unic în România: în niciun alt oraş nu a mai existat o păstrare a preţului energiei termice la acelaşi nivel timp de atâţia ani” - Ana Maria Icătoiu, director comercial Dalkia Termo Iaşi

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei