Grefiera implicată în trafic de droguri rămâne după gratii
Dimensiune font:
Grefiera implicată într-o reţea de trafic de stupefiante şi nepotul ei au primit veşti proaste. Reamintim că, alături de Cristina Solomon, au fost săltaţi Paul Vlad Obreja, Ionuţ Andrei Paraschiv, Ovidiu Chelaru, Răzvan Gheorghe Baciu, Cristian Ştefan Homoranu, Mihai Iulian Pîrcălabu. „Există suspiciunea rezonabilă că, în perioada iulie 2015 - ianuarie 2016, membrii grupului au pus în vânzare peste 6 kilograme de canabis pe piaţa ilicită din municipiul Iaşi şi alte localităţi”, au spus procurorii DIICOT. Grefiera juca rolul încasatorului, banii fiind ţinuţi în seiful ei. „Prin prisma funcţiei, Obreja Paul o consideră pe Solomon Cristina o protectoare, considerând că aceasta poate obţine informaţii privitoare la luarea sa în atenţie de către organele judiciare”, au mai spus procurorii DIICOT. Solomon luase 20.000 de lei pe datorie de la traficantul de droguri. Solomon şi Obreja au cerut înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu, dar judecătorii Tribunalului i-au refuzat. Cristina CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau