Harta radarelor fixe din Iaşi
Dimensiune font:
Ieri au fost demarate lucrările de montarea a radarelor fixe din oraş. Edilii susţin că înregistrările cu şoferii vitezomani vor fi puse la dispoziţia Poliţiei, care va aplica amenzi
În municipiul Iaşi vor fi amplasate 20 de radare fixe, pe tot atâtea artere de circulaţie. Aparatele vor fi interconectate la Dispeceratul Central al Politiei Locale Iaşi şi vor măsura viteza autovehiculelor. Deşi primarul interimar susţine că acestea au ca scop prevenirea accidentelor, înregistrările care vor fi surprinse de camerele video ataşate radarelor vor constitui un motiv suficient pentru ca ieşenii vitezomani să primească, ulterior, amenzi pentru depăşirea vitezei legale.
Unde vor fi montate noile radare
Edilii spun că zonele alese pentru amplasarea acestor aparate – montarea lor a început ieri – sunt cele unde au loc frecvent accidente. Este vorba de Şos. Păcurari, tronson cuprins între Moara 1 Mai şi nr. 128 (zona Pizza Smile), pe ambele sensuri (2 buc.), zona Bucium, şcoala „Veronica Micle” – sens de mers spre oraş (1 buc.), zona Bucium zona Spital Socola – sens de mers spre oraş (1 buc.), cartier Nicolina, şcoala „Nicolae Iorga” – pe ambele sensuri (2 buc.), bd. Independenţei, pe segmentul situat între Târgu Cucu – UMF (1 buc.), str. Străpungere Silvestru – Pasaj Octav Băncilă, în zona Billa, pe ambele sensuri (2 buc.), bd. Carol I – str. Gheorghe Asachi, zona Super Copou, pe ambele sensuri (2 buc.), al. Sadoveanu – zona Agronomie, pe ambele sensuri (2 buc.), bd. Nicolae Iorga, pe segmentul Gara Internaţională – Pasaj Nicolina (1 buc.), Calea Chişinăului, pe segmentul Ţesătura – Baza 3 (1 buc.), bd. Vasile Lupu, pe segmentul str. Dr. Savini – Piaţa 2 Băieţi, pe ambele sensuri (2 buc.), splai Bahlui mal stâng, pe segmentul Tudor Vladimirescu – Podu Roş (1 buc.) şi pe segmentul Podu Roş – Pod Cantemir (1 buc.), Moara de Vânt, pe segmentul cuprins între Cimitirul Petru şi Pavel – zona de agrement Ciric (1 buc.)
„Două ore din Bucium în Păcurari”
Primele reacţii au apărut deja, în mediul virtual. „Împânziţi oraşul acesta de semafoare, radare şi indicatoare de restricţie de viteză şi o să facem două ore din Bucium în Păcurari. Halal trafic”, susţine un şofer ieşean. „Bravo! Ne rupem maşinile în gropile din oraş şi primarul pune vânătorii pe noi. Poliţia te vâneaza, nu te amendează pe drept”, crede un altul. În fine, un alt triela ieşean crede că măsura îi va disciplina pe şoferi. „Poate aşa se va respecta limita de viteză în oraş şi nu vor mai fi atâtea accidente. În alte ţări, camerele astea sunt de mult pe străzi, iar şoferii sunt mult mai disciplinaţi în trafic”. Tudor DAMASCHIN
* * *
Decizia montării a 20 de radare fixe a fost luată în mai 2015; întârzierea a fost cauzată de procedurile de achiziţie
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau