Iaşul, capitala dansului sportiv
Dimensiune font:
Peste 2.000 de sportivi vor dansa, la acest sfârşit de săptămână, într-un adevărat tur de forţă.
Federaţia Română de Dans Sportiv a adus la Iaşi Campionatul Naţional de Dans Sportiv 2014, competiţie aflată la cea de-a 23-a ediţie. 20 de arbitri din 20 de ţări şi zece din România, toţi cu experienţă vastă pe plan internaţional, garantează nivelul ridicat de seriozitate şi profesionalism al zilelor de 28 februarie, 1 şi 2 martie. Sala Sporturilor se va încinge, la propriu.
Campionatul Naţional de Dans Sportiv va cuprinde o gamă variată de competiţii, sportivii având posibilitatea să se înscrie la una dintre cele şapte categorii de vârstă – care încep de la 6 ani şi ajung până la peste 35 de ani.
Secţiunile de dans sunt două, una cuprinzând dansurile latino-americane samba, cha-cha, rumba, paso doble şi jive, iar cealaltă, dansurile standard vals lent, tango, vals vienez, slow fox şi quick step. „Cei mai buni dintre dansatori vor fi premiaţi cu diplome, cupe, medalii şi cadouri, dar şi cu posibilitatea de a reprezenta România la Campionatele Mondiale sau la cele Europene”, a spus Dan Marina, ofiţer de presă al Federaţiei Române de Dans Sportiv. Anda PINTILIE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau