Încep înscrierile pentru secţiile de votare la europarlamentare
Dimensiune font:
În perioada 14-16 aprilie 2014, între orele 09.00-16.00, în municipiul Iaşi vor avea loc înscrieri în vederea desemnării de catre preşedintele Tribunalului Iaşi a preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor secţiilor de votare aflate pe raza municipiului Iaşi, la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în data de 25 mai 2014. Autoritatea Electorală Permanentă va emite avize doar pentru persoanele care figurează în evidenţele Autorităţii Electorale Permanente care au exercitat funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia la cel puţin un scrutin sau au participat la cel puţin un program de instruire organizat de Autoritatea Electorală Permanentă. Totodată se menţionează faptul că avizul favorabil poate fi acordat doar persoanelor care nu au săvârşit erori în procesul de consemnare a rezultatelor votării în procesele-verbale, de natură să influenţeze rezultatele scrutinului în secţia de votare şi nu au renunţat, fără un motiv temeinic, să participe la activitatea birourilor electorale ale secţiilor de votare în calitate de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia. Cererile, care vor trebui depuse la sediul Primăriei Iaşi, camera 1, corp A, parter, vor trebui să fie însoţite de câte o copie după actul de identitate şi dipoma de studii. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau