Începe modernizarea Splai Bahlui Mal Drept
Dimensiune font:
Lucrările ar putea debuta în acest an, odată cu respingerea de către CNSC a contestaţiilor formulate de firmele care au pierdut licitaţia
Şirul contestaţiilor la proiectul privind reabilitarea carosabilului aferent Splai Bahlui mal drept s-a încheiat. Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) s-a pronunţat cu privire la cererea depusă de SC Con Ted Company SRL, care a solicitat anularea raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia. „În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC Con Ted Company SRL, lider al asocierii SC Con Ted Company SRL – SC Construcţii Gabap SRL, în contradictoriu cu Municipiul Iaşi”, se arată în decizia nr. 234. Practic, acest lucru înseamnă că asocierea Viarom – Conest, câştigătoarea licitaţiei, poate demara lucrările, chiar anul acesta, cum spunea ieri primarul Mihai Chirica, acelaşi care caracteriza firma ce a contestat licitaţia – Con Ted Company – drept „o firmă care a turnat asfalt peste bălegar” (n.r. - referire la lucrările efectuate pe şoseaua Iaşi - Ţibăneşti).
Ce lucrări se vor face
Proiectul vânat de toţi constructorii din Iaşi şi nu numai presupune înlocuirea liniei de tramvai Podul de Piatră - Podu Roş cu o arteră rutieră cu sens unic, paralelă cu Şoseaua Naţională. Reabilitarea va continua şi pe tronsonul următor, din Podu Roş până la Podul Tudor Vladimirescu, arteră care rămâne cu sens unic, iar de aici în continuare până la Pod Metalurgie, apoi Pod Sf. Ioan, în lungul bulevardului Chimiei, unde se vor îngropa în subteran şi cablurile de pe ambele părţi ale străzii. În paralel, Şoseaua Naţională va fi reabilitată şi transformată ulterior în sens unic. Lucrările vor dura 24 de luni de la data atribuirii contractului. Tudor DAMASCHIN
* * *
25.797.722,56 lei
Este suma cu care asocierea SC Viarom - SC Conest a câştigat licitaţia vizând modernizarea malului drept al Bahluiului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau