Jandarmii au ieşit bine la raport
Dimensiune font:
Ei au participat la multe misiuni de asigurare a ordinii publice, inclusiv alături de poliţişti
Prefectul Niculina Dobrilă a analizat ieri activitatea desfăşurată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Neamţ, la discuţii fiind prezenţi şi alţi oficiali. Mr. Radu Vasile Olariu, comandantul unităţii, a prezentat un raport pe anul 2016 şi a precizat că prioritare au fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în întreaga zonă de responsabilitate.
IJJ Neamţ a executat anul trecut 470 misiuni de asigurare a ordinii publice, în creştere faţă de anul 2015, când au fost 281 misiuni. Lor li s-au adăugat şi 758 de intervenţii, ca urmare a sesizărilor primite de la locuitorii judeţului. În perioada de referinţă au fost constatate 127 infracţiuni din care 86 independent şi 41 în comun cu poliţia. Pe linia constatării contravenţiilor, elementele de dispozitiv au constatat şi aplicat 1.897 sancţiuni, din care 964 amenzi contravenţionale şi 933 avertismente, valoarea amenzilor aplicate fiind de 241.750 lei.
„Foarte bine” pentru jandarmi
Au fost executate un număr de 1.119 de mandate de aducere, faţă de doar 658 în anul precedent, pentru fiecare fiind întreprinse măsuri de verificare. Misiunile au fost executate în 48 de localităţi din judeţ şi au reunit 1.479 de jandarmi. „În ceea ce priveşte resursa umană a unităţii, la sfârşitul anului 2016, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ era încadrat în proporţie de 95%, având 7 posturi vacante la ofiţeri şi 8 posturi vacante la subofiţeri, iar media de vârstă a resurselor umane fiind de 39 ani”, a spus mr. Olariu. 17 jandarmi au ales să treacă la pensie în cursul anului trecut, printre acestea numărându-se inspectorul şef, adjuncţii acestuia, precum şi contabilul şef al unităţii. Prefectul a apreciat rezultatele şi a declarat că acel grad ridicat de încredere de care se bucură Jandarmeria Română, este confirmat şi la Neamţ.
Mihai DĂNĂILĂ
241.750 lei,
Aceasta este valoarea amenzilor date anul trecut de jandarmi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau