Locaţie nouă pentru târgul auto din Bacău
Dimensiune font:
Târgul auto din cartierul băcăuan Şerbăneşti, cel mai mare târg de profil din zona Moldovei, comparabil poate doar cu cel din Suceava, va avea o nouă locaţie. Iniţiativa aparţine Primăriei Bacău care ar urma să se asocieze cu Primăria Letea Veche şi să amenajeze un nou târg, nu departe de actuala locaţie. „În urma discuţiilor purtate la nivelul autorităţilor noastre publice locale executive a fost identificată o suprafaţă de teren de aproximativ 6, limitrofă municipiului Bacău pentru realizarea acestui obiectiv, situat în zona fostelor baze a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, actualmente SC Eco Rin SRL, partea de nord a Tarlalei 22, din comuna Letea Veche”, arată conducerea Primăriei Bacău. Deşi au fost o serie de modernizări la Târgul Auto, iar în plan mai sunt şi altele, Primăria s-a lovit de problema traficului şi a realizat că nu poate moderniza calea de acces. „Dacă problema spaţiilor destinate expunerii spre vânzare a autovehiculelor- rămase la stadiul de balastare- se poate rezolva prin asfaltarea acestora, realizarea unui racord de canalizare presupune parcurgerea unor etape bine stabilite, procedura de avizare fiind una anevoioasă, cu costuri semnificative. Însă, problemele cele mai mari, sunt legate de infrastructura rutieră. Pentru a facilita accesul autovehiculelor în incinta târgului auto şi pentru a fluidiza traficul, în general, se impune extinderea lăţimii străzii Tecuciului (trecerea de la o bandă la două benzi de circulaţie). Or, situaţia reală din teren nu permite realizarea unui astfel de proiect. Cel puţin nu pe termen mediu şi nu cu costuri acceptabile”, mai arată excutivul Primăriei Bacău.
Târgul Auto din Şerbăneşti are o capacitate care permite expunerea a 1200 de maşini, în zilele de târg, pentru comercializare. Este unul din obiectivele importante ale municipiului Bacău, ţinând cont de suprafaţă, volumul de mărfuri tranzacţionate şi numărul mare de persoane pe care le deserveşte, acesta fiind printre cele mai mari obiective cu această destinaţie, ca dimensiune, din zona Moldovei.
Relocarea dă cu piciorul unui proiect pentru 500 de locuri de parcare
Decizia de relocare anulează practic proiectul unei asociaţii civice prin care s-ar putea elibera 500 de locuri de parcare în municipiul Bacău. Este vorba despre „Transformarea Oborului Şerbăneşti într-o locaţie de expunere a autoturismelor de vânzare cu program de luni până duminică” iniţiat de Dorin Chirilescu, preşedintele Asociaţiei „Spirit Civic”. Acest proces ar fi presupus: asfaltarea spaţiilor de expunere a autoturismelor destinate vânzării; amplasarea unor construcţii tip garaj deschis cu acoperiş, realizate din bare metalice sau lemn; asigurarea iluminatului pe timp de noapte; angajarea unei firme de pază ce va asigura securitatea autoturismelor expuse în locaţie. Astfel, contra unor sume supuse consultării publice, posesorii de autoturisme ce sunt destinate vânzării ar fi avut posibilitatea de a-şi expune bunul în siguranţă, pe tot parcursul săptămânii, beneficiind de servicii de protecţie împotriva condiţiilor meteo şi de pază a bunurilor expuse. „Considerând că Oborul Şerbăneşti, cel mai mare ca dimensiune din zona Moldovei, are o capacitate de expunere de aproximativ 1500 de autoturisme, din care 400-500 sunt din municipiul nostru, am putea elibera aproape 500 de locuri de parcare de pe străzile din Bacău”, a explicat Chirilescu. Proiectul nu a fost însă pe placul consilierilor locali şi a executivului, care au ales relocarea târgului de maşini în comuna vecină. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau