Nenorocirea care zguduie sistemul public

default

Dimensiune font:

| 03-11-2015 06:00

Drama din Bucureşti, unde 30 de persoane au murit într-un club în care a izbucnit un incendiu, ar putea fi preţul suprem plătit pentru ca sistemul birocratic să se schimbe * victimele incendiului pot schimba un sistem inert pe care cei vii încearcă de ani de zile să îl modifice spre bine * în Moldova nu există doar cluburi neautorizate, ci şi şcoli, spitale, biserici sau biblioteci

Incendiul de la Clubul Colectiv din Bucureşti a scos la iveală enorme nereguli în ceea ce priveşte funcţionarea multor instituţii din România. Pornind de la şcoli şi grădiniţe şi până la lăcaşuri de cult, foarte puţine au dotările necesare astfel încât să facă faţă unui incendiu. Nici bibliotecile publice ori spitalele nu au tot ceea ce le trebuie.

Corupţia ucide #colectiv

Jale la spitalul din Vaslui
Situaţie disperată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, unitate care funcţionează fără autorizaţie din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Sute de pacienţi şi angajaţii celei mai mari unităţi medicale din judeţ sunt în mare pericol fiindcă în cazul unui incendiu, oamenii nu ar avea pe unde să fie evacuaţi. Situaţia este cu atât mai revoltătoare cu cât recent, spitalul a fost reabilitat în cadrul unui amplu proiect cu finanţare europeană, însă proiectanţii nu au luat în calcul amenajarea unor trepte de evacuare în caz de incendiu. Ca soluţie de compromis s-a găsit construcţia unor trepte exterioare, însă amenajarea lor nu va salva cu mult situaţia. „Imaginaţi-vă cum ar fi să evacuezi persoane netransportabile, din Secţia de Terapie Intensivă. Totul a fost gândit anapoda”, a declarat dr. Mircea Zavate, şeful secţiei de Chirurgie a SJU Vaslui.

Probleme în bazarul Sucevei

Foarte multe biserici din Bucovina au uitat de autorizaţia de securitate la incendiu. Autorizaţia de securitate la incendiu este tratată cu indiferenţă atât de angajaţii de la stat, cât şi de privaţi. Ca drept dovadă, cele mai multe dintre şcolile din judeţul Suceava nu au autorizaţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Unele nu au solicitat autorizaţia, altele nu îndeplinesc condiţiile de autorizare. Probleme uriaşe în ceea ce priveşte nerespectarea legislaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor sunt şi la bazarul din Lunca Sucevei, cel mai mare din Moldova. În complexul comecial, care este administrat de Primăria Suceava, îşi desfăşoară activitatea peste 1.000 de agenţi economici. Unitatea nu este autorizată de pompieri. Potrivit generalului de brigadă, Ion Burlui, şeful ISU Suceava, unele căi de acces sunt blocate de chioşcuri şi în caz de incendiu maşinile pompierilor nu pot să intervină. În plus, standurile comercianţilor acoperă parte dintr hidranţi.
La începutul acestui an, Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că va solicita mutarea a circa 80 de chioşcuri, pentru deblocarea căilor de acces. Demersul nu s-a mai concretizat.
Bazarul Sucevei se află într-un amplu proces de modernizare de circa 10 ani. De altfel, ISU a solicitat în scris primăriei să prindă bani în bugetul pe 2016 pentru finalizarea lucrărilor de investiţii.

Pericol la Complexul Monahal de la Dorna Arini

Şi asta nu este tot. Nici bisericile din judeţul Suceava nu s-au înghesuit să obţină autorizaţia de securitate la incendiu. Este de notorietate faptul că baza de tratament din cadrul Complexului Monahal de la Dorna Arini, al Arhiepiscopului de Tomis, nu respectă legislaţia de prevenire şi stingere a incendiilor. Unele dintre clădirile din lemn, care au şi câte cinci etaje, nu au fost autorizate de pompieri. Informaţia a fost confirmată de generalul de brigadă, Ion Burlui, şeful ISU Suceava.
Edificiile opulente ridicate într-o zonă foarte frumoasă, dar greu accesibilă maşinilor de pompieri, sunt în continuare cu risc la incendiu. Problema este cu atât mai gravă cu cât Complexul Monahal cuprinde o bază de tratament cu zeci de camere de cazare. Surse neoficiale ne-au transmis că iarna trecută a luat foc centrala termică a obiectivului, dar din fericire focul nu s-a extins.

Controale peste controale

Ei bine, Prefectura Suceava cunoaşte toate aceste neajunsuri. Prefectul Constantin Harasim a anunţat ieri controale în toate unităţile din judeţ începând cu cluburile, restaurantele şi pub-urile. Verificări se vor face din nou şi în bazar şi biserici. Problema este că-n cazul nerespectării legislaţiei ISU nu are voie să sisteze activitatea unităţilor. „Putem să aplicăm amenzi, dar nu putem să închidem unităţile, pentru că nu ne permite legea”, ne-a spus Ion Burlui. Nici primăriile nu pot închide unităţile cu probleme, decât în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Unul dintre specialiştii Primăriei Suceava ne-a declarat că sunt restaurante în oraş care nu au autorizaţie de funcţionare de la Primărie, aşa că municipalitatea le-a chemat în instanţă. „Când deschizi un restaurant sau orice altă unitate trebuie să vii la primărie ca să obţii un certificat de urbanism, care este un document cu titlu informativ. În certificat sunt trecute toate documentele necesare pentru eliberarea autorizaţieie de funcţionare, inclusiv azizul de la ISU. Fără avizele de la ISU, Inspecţia în Construcţii în unele cazuri, Mediu, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitar Veterinară, nu dăm autorizaţia de funcţionare. Problema este că dacă unitatea funcţionează fără autorizaţie, doar instanţa poate să o închidă”, ne-a declarat reprezentantul Primăriei Suceava. Ei bine, procesele durează ani de zile, timp în care unităţile funcţionează fără probleme.
Teatrul de Joacă de la “Kirileanu”, închis de ISU
În unele locuri au fost luate deja măsuri. La Piatra Neamţ, incendiul din iulie 2014 care a mistuit Piaţa Centrală a generat o serie de controale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ în întregul judeţ. Când a fost verificată şi Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“, s-a stabilit că materialele folosite pentru amenajarea sălii pentru Teatrul de Joacă nu respectau condiţiile ISU. Pereţii şi stâlpii de rezistenţă nu erau ignifugaţi, fiind acoperiţi cu materiale care aveau lemn în compoziţie. Nimeni nu şi-a dorit asumarea unor riscuri inutile, astfel încât singura soluţie a fost închiderea sălii, începând cu decembrie 2014, până la remedierea problemei, iar problema urmează să fie rezolvată, finanţarea fiind alocată la finalul lunii august, de către Consiliul Judeţean Neamţ. „Pentru remedierea problemei s-au alocat, în şedinţă de Consiliu Judeţean, 45.000 de lei. Nimeni nu vrea să pună în pericol vieţi omeneşti, aşa că decizia de a închide spaţiul până la remedierea problemei a fost cea mai bună“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
După cum se vede, în foarte multe instituţii, fie ele private ori de stat, neregulile sunt imense. Grav este că şefii au ştiut despre ele, însă nu au făcut nimic. A fost nevoie de o nenorocire pentru ca oamenii din conducere să înceapă să-şi pună întrebări, nu neapărat să facă şi planuri pentru remedierea problemelor.

Citeşte şi: Povestea tinerilor din Moldova, martiri în Colectiv

Grupaj coordonat de Maura ANGHEL

ISU Botoşani a verificat ieri 14 cluburi şi discoteci din judeţ şi au 15 abateri de la legislaţie. „O parte au fost înlăturate chiar în timpul controalelor. Au fost aplicate 8 sancţiuni şi 7 avertismente”, a spus Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU. Instalaţii electrice improvizate şi personal care habar nu avea cum să acţioneze în caz de urgenţă sunt cele mai frecvente situaţii cu care s-au întâlnit pompierii botoşăneni.

În mediul online s-a iniţiat o petiţie pentru ca tinerii ce au salvat vieţi în clubul Colectiv, unde a avut loc incendiul de vineri seară, şi şi-au pierdut viaţa, să fie declaraţi eroi naţionali. Până acum peste 11.000 de semnături. Printre aceştia se numără şi pietreanul Adrian Rugină.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei