Nichita, atac furibund la Tomaşeschi
Dimensiune font:
Totul a pornit de la verificările pe care Parchetul ieşean le face în privinţa modului cum a fost finanţată fosta echipă Politehnica Iaşi
O solicitare adresată plenului Consiliul Local de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi i-a pus pe jar pe aleşii locali. „În interesul soluţionării dosarului penal de mai sus (n.r. - 677/P/2012) vă rugăm să ne comunicaţi demersurile efectuate de către instituţia dvs în vederea recuperării sumei de 3.000.000 lei adusă ca aport social în temeiul contactului nr. 67254/13.09.2006 încheiat cu SC Fotbal Club Politehnica Iaşi SA şi suma care în mod efectiv a fost recuperată. De asemenea, urmează să vă manifestaţi voinţa de a vă constitui în parte civilă în procesul penal cu suma rămasă nerecuperată, acţiune ce poate fi în interesul colectivităţii locale pe care o reprezentaţi”, se arată în adresa semnată de prim-procurorul Carmina Pascal. În condiţiile în care Municipiul Iaşi a pierdut toate procesele prin care solicita obligarea SC Fotbal Club Politehnica Iaşi la plata sumei de 2.999.000 lei, inclusiv recursul judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, devenea clar faptul că CLM Iaşi nu se mai poate constitui în parte civilă, punându-se doar problema unui vot în acest sens. În cele din urmă, 25 din cei 27 de consilieri prezenţi ieri la şedinţa CLM s-au abţinut în privinţa constituirii în parte civilă.
În 2006, municipalitatea ieşeană a contribuit cu suma de trei milioane de lei, într-un contract de asociere în participaţiune cu CJ Iaşi, instituţie care, la rândul ei a virat un milion de lei, pentru sprijinirea echipei de fotbal. Prin contract, Politehnica Iaşi era obligată să returneze aceşti bani, numai că, odată cu intrarea clubului în insolvenţă, s-a aflat în situaţia de a nu-şi mai putea onora obligaţiile.
„Nu am făcut nimic ilegal”
La finalul votului, primarul Gheorghe Nichita a ţinut să le reamintească aleşilor locali că nu încalcă nici o lege atunci când sprijină sportul ieşean. „Nu vă mai fie atât de multă frică în ţara asta. Dacă era altul primar în locul meu, făcea la fel. Nu am văzut partid care să nu ia legătura cu asociaţiile sportive. Inclusiv Dumitru Oprea, prezent la stadion etapă de etapă, care spunea că duce echipa în cupele europene”, a spus edilul-şef. Acesta i-a atacat pe fostul prefect de Iaşi, Dragomir Tomaseschi, cel care, de altfel, a făcut plângere penală pentru modul cum s-au alocat banii Politehnicii Iaşi, dar şi pe fostul primar Constantin Simirad. „Referindu-mă la adversarii politici, nişte neghiobi au ajuns în funcţii puşi de partide. Pe unul dintre ei îl cheamă Tomaşeschi, care nu ştie decât să facă plângeri. Eu cred că nu am făcut nimic ilegal, deci mă aştept la mai multă responsabilitate din partea dvs. Hai să nu ne mai fie frică de ceea ce facem în Consiliul Local”, a concluzionat Nichita. Tudor DAMASCHIN
* * *
„Nişte neghiobi au ajuns in funcţii puşi de partide. Pe unul dintre ei îl chemă Tomaşeschi, care nu ştie decât să facă plângeri” - Gheorghe Nichita, primar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau