Notar acuzat de abuz, ACHITAT de judecători!
Dimensiune font:
Magistraţii ieşeni l-au achitat pe notarul Mihai Șuleap * acesta fusese trimis în judecată în urmă cu aproape trei ani de către DNA * procurorii anticorupţie au afirmat că notarul nu ar fi virat la bugetul statului impozitului aferent actelor juridice translative de proprietate
Un notar care fusese acuzat de DNA de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu a scăpat deocamdată de proces. La finele săptămânii trecute, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au dispus achitarea lui Mihai Șuleap, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.
„Instanţa îl achită pe inculpatul Suleap Mihai, notar public, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi”, au precizat magistraţii. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la instanţa superioară, respectiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prejudiciu calculat la peste 2 milioane de lei
Mihai Șuleap a fost trimis în judecată la finele lunii octombrie 2014. Atunci, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Iași au reținut în sarcina sa infracțiunea de abuz în serviciu.
„În perioada iunie 2010 - iunie 2014, inculpatul Șuleap Mihai, în calitate de notar public, în 38 de cazuri, nu și-a îndeplinit îndatorirea de serviciu, prin aceea că a încasat și a omis să vireze la bugetul statului impozitului aferent actelor juridice translative de proprietate în cuantum total de 2.100.593 de lei”, au menţionat reprezentanţii DNA Iaşi.
Procurorii anticorupţie au adăugat că Șuleap ar fi încălcat art. 771 din Codul Fiscal. Acest articol prevede ca, la transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice, fie că este vorba despre terenuri de orice fel fără constructii, fie despre construcţii de orice fel cu terenuri aferente, contribuabilii, în speţă vânzătorii, datorează un impozit ce se calculează prin aplicarea unei cote de 2% sau 3% asupra valorii de tranzacţionare, în funcţie de perioada în care terenul / imobilul a fost deţinut de o persoană fizică. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau