Nu mai sunt locuri la Socola: Spitalul construieşte o nouă clădire
Dimensiune font:
O investiţie de aproximativ 11 milioane euro va fi demarată de conducerea Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi. Spitalul intenţionează să construiască un nou corp de clădire, chiar la intrarea în unitatea medicală. Proiectul este justificat de numărul tot mai mare de pacienţi dar şi de faptul că pe structura actualei clădiri nu se pot face intervenţii, fiind declarată monument istoric. Noua construcţie va avea o capacitate de 250 de paturi. „Institutul Socola este un spital pavilionar, clădirile fiind declarate monumente istorice nu putem interveni prea mult asupra reabilitării lor pentru a fi la cele mai înalte standarde. De la un an la altul, a crescut adresabilitatea, lunar fiind înregistrate peste 900 de cazuri. Pentru a putea rezolva problema spaţiului de cazare şi a circuitelor, pe termen lung este nevoie de o astfel de investiţie. Sperăm ca lucrările la noua clădire să fie demarate până la sfârşitul anului şi să fie finalizate în următorii trei ani”, au spus reprezentanţii institutului. Lucrările vor fi finanţate prin Compania Naţională de Investiţii iar proiectul este inclus în Programului naţional de construcţii de interes public sau social. În cadrul noii clădiri vor funcţiona ambulatoriul, servicii tehnico-medicale de diagnostic şi tratament şi tot aici vor fi mutaţi pacienţii cu probleme accentuate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau