Pădurar mort la Brodina
Dimensiune font:
Bărbatul şi-a pierdut viaţa într-un accident de muncă * el a fost lovit în piept de un buştean manevrat greşit de un muncitor forestier * Poliţia şi ITM au început anchetele
În timp ce se afla la muncă, în Cantonul Silvic Paltinu, pădurarul Petru Schipor (50 de ani), şi-a pierdut viaţa în urma unui accident. El se îndrepta spre zona forestieră Cununa, unde urma să participe la sortarea unor bușteni. Acolo s-a întâlnit cu Alexandru Dumitru Grapineac (19 de ani), din aceași localitate, și Ioan Nicolaie Serafeșco (52 de ani), din comuna Moldova Sulița, ambii angajați ai SC Danisebfor SRL, care urmau să sorteze buștenii. Serafeșco a venit la fața locului cu o autoutilitară cu încărcător tip graifer. În jurul orei 13.00, în timpul ce lucra, el a ridicat de la sol un buștean, rotindu-l. Până la finalizarea manevrei, l-a auzit pe Schipor, strigând că a fost lovit cu bușteanul. Serafeșco a coborât de pe platforma autoutilitarei şi l-a văzut pe Schipor căzut lângă stiva cu bușteni. Era conștient şi acuza dureri în zona spatelui. După câteva minute, pe drumul forestier s-a apropiat un autoturism, iar Serafeșco l-a rugat pe șofer sa transporte rănitul spre o unitate spitalicească, timp în care a apelat numărul de urgență 112. Schipor a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a murit, din cauza leziunilor grave. Grapineac le-a declarat polițiştilor care au făcut cercetări că, în timpul mutării bușteanului, Petru Schipor s-a apropiat prea mult de perimetrul de lucru, moment în care a fost lovit. Oamenii legii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Cazul a fost preluat şi de ITM Suceava.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau