Pasarela de la Gară, transformată în tunel protejat!
Dimensiune font:
Primarul Mihai Chirica a anunţat că municipalitatea va reabilita pasarela pietonală de la Gara Iaşi Nord. Obiectivul asigură traficul pietonal între zona Piaţa Gării şi cartierul Alexandru cel Bun. „Pasarela a fost realizată în anul 1960. După numeroase demersuri, am reuşit să o obţinem de la Ministerul Transporturilor, devenind proprietatea Municipiului Iaşi. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la suma de 3.982.252 lei. Lungimea totală a pasarelei este de 291,35 metri, iar lăţimea de 2 metri. Noua suprastructură va fi o grindă metalică continuă, pe 3 deschideri, care va fi montată pe cadre din beton armat. Vom încerca să o transformăm într-un tunel protejat, care va adăposti pietonii şi în condiţii de ploaie sau ninsoare”, a declarat Mihai Chirica.
În afara lucrărilor de intervenţie structurale, în documentaţia tehnică la nivelul suprastructurii sunt prevăzute refacerea podinei, execuţia unui acoperiş şi a unor pereţi de sticlă securizată, precum şi accesul pentru persoanele cu dizabilităţi.
Demersul municipalităţii vine după ce raportul de expertizare tehnică, în urma calculului de rezistenţă, a evidenţiat faptul că unele elemente de prindere sunt la limita parametrilor de rezistenţă. În perioada de exploatare, care este mai mare de 50 ani, elementele de rezistenţă, atât cele metalice de la suprastructură, cât şi cele de beton armat (infrastructură), au suferit o serie de procese de degradare (coroziune oţel şi beton), care au redus siguranţa în exploatare. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau