Pasarelă Poitiers-Granit sau Kaufland Nicolina
Dimensiune font:
Şefii Primăriei intenţionează să intervină pentru decongestionarea traficului de pe pasarela Bucium, cu trei soluţii care vizează construirea unei alte pasarele aeriene, supralărgirea actualei pasarele sau folosirea unei treceri pe sub pasajul Bucium. Aceste aspecte au fost nuanţate de viceprimarul Radu Botez, cel care în cursul anului trecut milita pentru scoaterea liniilor de cale ferată din acea zonă şi transformarea terenului în străzi. “Pasarela Bucium este singura cale de a traversa liniile de cale ferată din zona de sud est a Iaşului spre oraş. Dacă prin absurd am avea probleme de structură cu această pasarelă, o parte din oraş ar fi rupt de instituţiile oraşului. Tocmai de aceea, avem în vedere iniţierea unui studiu, în sensul proiectării în viitor a unei noi pasarele din zona Poitiers, cu ieşire atât înspre Granit, cât şi spre Kaufland. La ora actuală este o pasarelă pietonală acolo, dar încă ne lovim de numărul foarte mare de căi ferate, de distanţa foarte mare care ar trebui să fie acoperită de această pasarelă, şi ar fi costuri majore”, a spus Radu Botez. De asemenea, executivul Primăriei se află în discuţii cu cei care deţin terenuri în jurul pasarelei Bucium, în sensul unei supralărgiri a actualei pasarele, ceea ce ar permite construirea unei benzi de viraj la dreapta, astfel încât să fie păstrate două benzi pe fir direct spre Bucium. O a treia idee reţinută în sarcina executivului Primăriei se referă la folosirea unei treceri pe sub pasarelă, spre Poitiers, fără a mai aglomera intersecţia. “În programul de modernizare a centurii de sud a oraşului este vizată prelungirea pasarelei în sistem aerian cu două benzi de intrare şi ieşire, cu accesul pe dedesupt, a traficului care vine dinspre Poitiers şi Trei Fântâni. În felul acesta nu s-ar mai segmenta la semafor, traficul dinspre Bucium. Cea mai apropiată de realitate ar fi ideea de prelungire a pasajului şi supralărgirea pe partea dreaptă, pentru a putea permite o circulaţie fluentă, mai ales pe dreapta, al coborâre, dinspre Bucium spre zona Poitiers”, a precizat primarul Mihai Chirica. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau