Pedepsit pentru că a urcat băut la volan
Dimensiune font:
Un ieşean s-a ales cu o pedeapsă la sfârşitul săptămânii trecute din partea judecătorilor.
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Vlad P. la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
„Instanţa dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii publice având ca obiect de activitate fie prestarea de servicii de utilităţi publice, fie prestarea de servicii de asistenţă socială, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune”, au precizat judecătorii ieşeni.
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Procesul individului a început pe data de 28 decembrie 2018. Potrivit procurorilor, în urmă cu mai bine de un an, acesta a fost oprit în trafic de către un echipaj de Poliţie, care a constatat că şoferul consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau