Pista de un milion de lei, distrusă de lucrările la Bahlui FOTO
Dimensiune font:
La 3 ani de la inaugurare, pista de bicliclişti a Iaşului este distrusă pe porţiuni însemnate * cele mai multe distrugeri se prezintă în zonele Pod Cantemir şi Podul de Piatră
Prima pistă pentru bicliclişti din Iaşi este distrusă de intervenţia armatei de Dorei ai Primăriei şi ai Apelor Române. Amenajată cu ajutorul sumei de 850 mii lei, fonduri europene, această pistă care se întinde între Podul de Piatră şi campusul Tudor Vladimirescu se prezintă plină de gropi şi denivelări.
NOU în Iași! Pistă de biciclete cu obstacole - GALERIE FOTO
„Acolo au avut loc investiţii masive, atât în reabilitarea albiei Bahluiului, pe de o parte, cât şi la magistralele centralei electrotermice. Acolo unde s-a intervenit în distrugerea pistei de biciclişti, cauzată de aceste lucrări, firmele care au lucrat vor trebui să aducă pista, din punct de vedere tehnic, la calitatea la care au primit-o atunci când s-au apucat de lucrări. Suntem într-o permanentă corespondenţă cu cei de la Apele Române, cel puţin pe partea pe care au intervenit ei pentru reabilitarea albiei Bahluiului, prin urmare, în momentul în care vremea va permite, aceştia vor interveni pe cheltuiala lor să repare pista de bicliclişti”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.
Prima pistă de biciclete din pavele a fost inaugurată oficial în luna septembrie a anului 2010, investiţie pe fonduri europene care s-a ridicat la suma de 850.000 de lei. Pista realizată de firma Com-Beton SA, prin proiectul Archimedes, care a fost amenajată pe traseul Bucşinescu -Tudor Vladimirescu – Splai Bahlui Mal Stâng – Podu de Piatră are două sensuri de mers şi o lungime totală de 11 kilometri.
La momentul inaugurării, edilul Iaşului afirma că îşi doreşte ca pista să fie extinsă de la 11 la 111 kilometri, dar din păcate, nici măcar cea realizată nu a reuşit să fie funcţională pe de-a-ntregul, în ciuda garanţiei constructorului că aceasta va dăinui sub roţile bicicletelor până cel târziu în anul 2025.
Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau