Piste pentru biciclişti
Dimensiune font:
În ultima perioadă, mersul cu bicicleta a devenit pentru unii pietreni mai mult decât un sport, s-a transformat într-un adevărat stil de viaţă. Tot mai mulţi tineri, dar şi adulţi aleg ca variantă de petrecere a timpului liber o plimbare cu bicicleta. Problema este că infrastuctura pentru biciclişti lasă încă de dorit. Adepţii pedalatului îşi doresc amenajarea unei infrastructuri rutiere corespunzătoare pentru cei care aleg să se deplaseze cu bicicleta prin oraş. „Când intrăm şi noi în rândul oraşelor europene şi vom amenaja piste? Suntem destui biciclişti în oraş, însă dacă ar exista locuri special amenajate sunt sigur că şi mai mulţi oameni s-ar apuca de acest sport”, a spus Andrei Gruia. Realizarea de piste pentru biciclişti reprezintă una dintre priorităţile autorităţilor publice locale. Municipalitatea pietreană are depus un astfel de proiect la Ministerul Mediului, pentru finanţare de la Fondul de Mediu. „În paralel, pregătim documentaţia pentru un proiect european, prin care să obţinem finanţare pentru realizarea a 18 km de piste pentru biciclişti în municipiu”, au spus oficialii pietreni.
Citeşte şi: Şcolile din Moldova au fost campioane în „Săptămâna altfel”
Ingrid CIOFOAIA
La acest moment, în Piatra Neamţ există o singură astfel de pistă pentru biciclişti, amenajată pe b-dul Dacia. Pista are o lungime de aproximativ un kilometru şi a fost realizată în cadrul unui proiect ce prevedea amenajarea urbanistică a zonei cuprinsă între Unic şi capătul bulevardului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau