Plaja Purcica va funcţiona non-stop
Dimensiune font:
După finalizarea lucrărilor de modernizare a Plajei Nicolina, acest obiectiv va fi deschis publicului, 12 luni din an
Plaja Nicolina este al 12-lea proiect cu finanţare europeană câştigat de Primăria Iaşi, al cărui contract de finanţare a fost semnat ieri, un proiect care întăreşte poziţia Iaşului în atragerea de fonduri comunitare la nivel naţional. Prin acest proiect urmează să se amenajeze Plaja Nicolina, obiectiv care face parte din masterplanul realizat de Primăria Iaşi pentru dezvoltarea Staţiunii de Agrement şi Tratament Nicolina. „Este un masterplan pe care Ministerul Sănătăţii încearcă în prezent să creeze piloţii pentru dezvoltarea acestor programe în România şi să sperăm că vom putea să obţinem şi alte fonduri pentru ca acea zonă să devină una de tratament balnear”, a spus primarul Gheorghe Nichita. Valoarea totală a proiectului este de 20.354.633 lei, iar valoarea contribuţiei proprii a municipiului Iaşi este de 11.026.553 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 20 de luni de la semnarea contractului iar perioda de execuţie a lucrărilor este de 18 luni. „Concret, va fi construită o nouă bază de agrement şi tratament cu cabine şi duşuri, va fi amenajată plaja şi vor fi construite două noi bazine. Încercăm să dăm acestei zone cu ape sulfuroase şi nămol foarte bun, funcţionarea pe parcursul a 12 luni pe an, inclusiv iarna şi toamna. Prin acest proiect vom încerca să valorificăm cât mai mult apele sulfuroase, vom impulsiona turismul balnear şi turismul de week-end. Sper ca pe alte fonduri europene să putem reabilita şi moderniza Spitalul de Recuperare, care devine un pilon important al acestei zone şi să atragem mediul privat pentru celelalte activităţi care pot fi amenajate în această zonă în care noi am făcut masterplanul”, a conchis primarul Iaşului.
Nelu Păunescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau