Ploile ameninţă din nou
Dimensiune font:
Administraţia Naţionala de Meteorologie (ANM) a trimis o nouă avertizare de ploi însemnate cantitativ care vizează şi judeţele Moldovei
Nici bine nu s-au remediat problemele de la inundaţiile de săptămânile trecute că ploile par să revină şi să pună din nou probleme. Meteorologii de la ANM au emis o o avertizare pentru precipitaţii abundente în perioada ce urmează. De asemenea, atenţionările se referă şi la furtunile cu tunete şi trăsnete ce vor avea loc în perioada următoare precum şi la căderile de grindină ce pot afecta culturile aflate în plină dezvoltare. Intervalul vizat de informarea meteorologilor este 12 iunie-14 iunie (ora 21). „Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, mai ales în nord-vestul şi vestul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali şi dealurile aferente, unde cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales la munte, 50 l/mp. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii şi intervale de timp mai restrânse şi în regiunile sudice şi sud-estice. În vest şi nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta şi înainte de începerea intervalului avertizat”, reiese din avertizarea ANM.
Pericolul inundaţiilor poate reveni
Pe fondul precipitaţiilor abundente ce sunt preconizate pentru zilele ce urmează problema inundaţiilor revine în atenţie, întrucât debitele râurilor vor înregistra creşteri importante, mai ales dacă ne referim la râurile mici care izvorăsc din zona montană, acolo unde cantităţile de precipitaţii se aşteaptă să depăşească 50 l/mp. Inundaţiile recente de săptămânile trecute au pus la grea încercare mai multe localităţi din judeţele Neam, Vaslui şi Bacău. La Neamţ au cedat drumuri, au fost închise şcoli şi grădiniţe, au fost evacuate zeci de persoane, iar jandarmii şi cei de la ISU Neamţ au intervenit la capacitate maximă. Situaţia a fost la fel de dramatică şi în judeţul Bacău acolo unde mai multe localităţi de pe cursul Trotuşului au fost grav avariate, iar localnicii din alte au trăit cu teama că râul le poate distruge munca de o viata într-o clipă.
Georgiana BĂNUC
Dacă în următoarele două zile sunt aşteptate ploi însemnate cantitativ pe arii extinse, iar temperatura va scădea sub normalul acestei perioade, finalul săptămânii se anunţă a fi unul cu adevărat torid.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau