Povestea Mănăstirii Răchitoasa FOTO

Pelerinii creştin-ortodocşi sunt aşteptaţi, alături de credincioşii de pe Valea Zeletinului, să ia parte mâine, de la ora 9.00, la slujba de sfinţire a Mănăstirii Răchitoasa, ce va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim * aşezământul monahal, ctitorit în veacul al XVII-lea, transformat după Legea Secularizării din 1863 în leprozerie apoi în cămin de bătrâni, a redevenit, după mai bine de 150 de ani, mănăstire inclusă în circuitul religios şi turistic * lăcaşul a fost restaurat printr-un proiect finanţat de UE, în valoare de 28.921.431,60 de lei

Mănăstirea Răchitoasa este unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri din zona centrală a Moldovei. Zidită pe Valea Zeletinului, în veacul al XVII-lea, purtând providenţialul hram „Adormirea Maicii Domnului”, a fost desfiinţată în urma Legii secularizării din 1863, de 150 de timp de 150 de ani. „Când vorbim despre Mănăstirea Răchitoasa, vorbim despre o durere întru nădejde, căci dincolo de cruce este Învierea. A fost o minune a Maicii Domnului care a dorit să se întoarcă aici”, avea să spună IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Mănăstirea ajunsă leprozerie
Povestea Mănăstirii Răchitoasa poate fi subiect de roman. Un roman ce-ar ilustra povestea păsării Phoenix, în varianta în care Dumnezeu a îngăduit ca un spaţiu sacru „să moară” pentru a renaşte mai luminos şi mai strălucitor. La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, spătarul Ilie Ianaki, ctitorul mănăstirii, scria în testamentul său următoarele: „Cine s-ar amesteca a strica a noastră tocmeală şi aşezare ce am făcut să fie triclet şi proclet afurisit” adică, ne lămureşte el mai departe, „să fie blestemat de Domnul Dumnezeu şi de toţi sfinţii. Amin”. Din nefericire pentru aşezământul monahal de pe Valea Zeletinului, fiul ctitorului, Gavriil, s-a dovedit a fi incapabil să administreze mănăstirea şi, drept urmare, a închinat-o, în anul 1729, Mănăstirii Vatopedu de la Muntele Athos. La scurt timp, după cutremurul din 31 mai 1739, biserica Mănăstirii Răchitoasa s-a dărâmat. A fost refăcută după aproape un secol de „Iacob arhimandritul şi egumentul”, după cum apare însemnat în sfântul lăcaş.

Blocurile din Comăneşti vor intra în reabilitare

O altă lovitură grea avea să primească după secularizarea din anul 1863, când a suferit o dureroasă desfigurare, despre care avea să scrie însuşi eruditul ierarh Melchisedec Ştefănescu, episcop al Romanului, în anul 1882: „Mănăstirea aceasta este acum prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătâi şi vicioşi. Biserica e în bună stare, dar încăperile mănăstirii, unde locuiesc deţinuţii, precum şi personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite şi umede şi reclamă urgente îmbunătăţiri pentru ca penitenciarul să nu devină lăcaş de condamnaţi la moarte”, a consemnat marele Melchisedec. Cu alte cuvinte, Mănăstirea Răchitoasa a devenit „leprozerie”.

Anii de după 1990 au găsit într-una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din zona Moldovei un aşa-zis cămin de bătrâni. Mai bine zis, spaţii cu minimum de confort pentru persoane vârstnice, lângă o biserică în stare de degradare, împrejmuite cu frânturi de ziduri care, prin structura şi forma lor, dezvăluiau vechimea acestui loc. „Totul a trecut printr-o transfigurare căci, mai întâi, a fost desfigurarea. Era imaginea unei tristeţi de nedescris văzând o mănăstire care, dintr-o venerabilă oază de linişte cum fusese gândită de ctitorii săi, a devenit un spaţiu pentru bătrâni ţinuţi în condiţii neprielnice. Era o durere şi pentru mănăstire şi pentru oameni, căci acolo era un spaţiu al izolării. Două suferinţe în acelaşi mănunchi. Acest fapt m-a întristat, dar nu m-a deznădăjduit”, şi-a amintit IPS Arhiepiscop Ioachim. „Mănăstirea desfiinţată abuziv după Legea secularizării din 1863 a fost reînfiinţată după 150 de ani, ceea ce înseamnă ca Maica Domnului a vrut să revină”, a mai spus ierarhul de la Roman.

Munca de zi cu zi pentru a reda lumina acestei grădini a Maicii Domnului, întunecată temporar de neputinţele unei societăţi definită fără dimensiunea filantropiei creştine, a însemnat coroborarea rugăciunii cu smerenia şi îndelunga răbdare. „La Mănăstirea Răchitoasa am împropriat sintagma «Hristos a murit iubind». Dincolo de toată suferinţa se întrezărea bucuria Învierii. Am aşteptat autorităţile pentru finalizarea noului azil de bătrâni, într-un proiect în care a fost implicat Consiliul Judeţean Bacău, fundaţia prinţului Dimitrie Sturza şi alte organizaţii de peste hotare”, a precizat IPS Părinte Ioachim.

28.921.431,6 de lei pentru mănăstire
Împletirea armonioasă a virtuţilor creştine s-a regăsit la micuţa obşte de maici care, alături de părintele protosinghel Eftimie Bolin, numit aici în anul 2005, a luptat pentru recăpătarea statutului pierdut al mănăstirii. „Chiliile noastre erau în sat, la o femeie bătrână, văduvă. Însă ziua veneam la mănăstire, la biserică. Asta până în anul 2007, când s-a construit noul cămin de bătrâni, situat la marginea satului Răchitoasa. După aceea, din 2008, am demarat proiectul pentru obţinerea de finanţare în vederea restaurării”, şi-a amintit protosinghelul Eftimie Bolin, duhovnicul de la Răchitoasa.

Anii de peregrinări la autorităţile centrale şi judeţene s-au încheiat prin finalizarea unui proiect ce a avut ca obiectiv dezvoltarea şi promovarea turismului cultural şi religios la Ansamblul de Monumente Istorice din zona Moldovei şi, în special, a Mănăstirii Răchitoasa, a cărui valoare totală a fost de 28.921.431,60 de lei. Acesta s-a derulat în perioada aprilie 2014 – decembrie 2015, iar între activităţile principale s-au realizat restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea clădirilor de patrimoniu.


„Mulţumim celor care au ajutat la refacerea acestui ansamblul mănăstiresc, un patrimoniu ce rămâne în grija Bisericii şi care va reflecta cultura, civilizaţia şi spiritualitatea acestui popor” – IPS Arhiepiscop Ioachim

Sonia PAVELESCU