Prezenţă slabă la Bursa generală a locurilor de muncă
Dimensiune font:
Prezenţă sub aşteptări la Bursa generală a locurilor de muncă, eveniment care s-a desfăşurat la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu”, din municipiul Bacău.
Dintre cei peste 14.000 de şomeri aflaţi în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău, doar 650 de persoane s-au interesat de oferta de posturi vacante prezentată la Bursă de către peste 60 de angajatori.
Oferta a fost mult mai mare decât cererea, angajatorii punând la bătaie nu mai puţin de 1.200 de locuri de muncă. În aceste condiţii, deziluzia angajatorilor a fost evidentă.
„Au venit puţini, iar, dintre ei, şi mai puţini au fost cei care s-au arătat interesaţi de oferta de muncă. Cei mai în vârstă s-au oprit doar să vadă oferta. Tineretul a trecut pe lângă noi, s-a uitat de la distanţă şi a plecat”, a spus Dorin Jipa, şeful Biroului de Resurse Umane din cadrul unei companii de comerţ şi prestări servicii.
Până la finalul bursei, dintre cei 650 de şomeri prezenţi au fost selectaţi în vederea angajării 320. Aceştia urmează să se prezinte la interviul cu agenţii economici care i-au ales. Dar oferta rămâne deschisă pentru toţi şomerii.
„Aceste posturi vacante prezentate la Bursă, fiind dedicate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, vor fi mediate în perioada următoare, rămânând în atenţia noastră”, a precizat Octavian Ţicău, directorul AJOFM Bacău. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau