Prima condamnare în „Dosarul UPA”

default

Dimensiune font:

| 08-10-2016 05:10

Magistrații au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de DNA cu Ana Liliana Zaharia * secretara a fost acuzată că ar fi introdus fără niște date false în sistemul informatic al instituției de învățământ 

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au luat prima decizie de condamnare în Dosarul „UPA”. Instanța admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procurorul DNA şi inculpata Zaharia Ana Liliana, pentru săvârșirea infracţiunii de fals informatic, și stabileşte pedeapsa de un an de închisoare. Instanța amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani“, au precizat magistrații ieșeni.

În urmă cu câteva luni, procurorii DNA Iași au trimis în judecată mai multe cadre didactice universitare de la Universitatea „Petre Andrei“, acestea fiind acuzate de fapte de corupție.

De unde a pornit scandalul

Sorin Bocancea, la data faptelor rector al universității, a fost acuzat de favorizarea făptuitorului, instigare la fals intelectual, în formă continuată și instigare la fals material în înscrisuri oficiale, Antonie Cristian Bocancea, la data faptelor profesor universitar doctor în cadrul aceleiași instituții, este acuzat de aceleași fapte, iar în sarcina lui Mark Bucuci, la data faptelor lector universitar doctor în cadrul universității, au fost reținute infracțiunile de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, în formă continuată.

În același dosar au fost deferiți justiției Dan Florin Drugă, la data faptei avocat în cadrul Baroului Iași și prodecan al Facultății de Drept din cadrul universității, pentru luare de mită, și Dan Melinte, acuzat de complicitate la luare de mită.

Conform anchetatorilor, în perioada decembrie 2015 - 3 iunie 2016, Drugă, prin intermediul lui Melinte, i-ar fi cerut unui student suma de 18.900 de lei, în vederea promovării în anul al III-lea de studii, la unitatea de învățământ amintită.

Studentul urma să fie promovat deși nu a susținut în fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii și nu a achitat taxele de școlarizare la termenele prevăzute în Regulamentul universității. În acest context, pe 6 iunie 2016, inculpatul Drugă a primit cu titlu de mită, de la studentul respectiv, suma de 19.000 de lei din care, pentru ajutorul acordat, i-a dat ulterior inculpatului Melinte 3.500 de lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante“, au spus procurorii anticorupție.

Probleme pentru rector

Oamenii legii au adăugat că, în aceeași zi, Sorin Bocancea nu a predat anchetatorilor, la cererea acestora, cataloagele aferente anului I de studii al Facultății de Drept din cadrul aceleiași universități, anul universitar 2014-2015, cunoscând faptul că aceste probe ar fi îngreunat situația juridică a lui Drugă.

În ziua următoare, Sorin Bocancea i-ar fi determinat pe Bucuci și Antonie Bocancea să facă mențiuni false în „Catalogul pentru examene / verificări / colocvii“ pentru Anul I, prin care se atesta faptul că studentul respectiv obținuse note de trecere la șase materii, în condițiile în care acesta nu a susținut, de fapt, acele examene.

Ca urmare a faptului că procurorii au cerut reprezentanților universității mai multe cataloage, inculpata Zaharia Ana Liliana, în calitate de secretar șef al Facultății de Drept din cadrul instituției, a introdus fără drept date în sistemul informatic al instituției respective de învățământ. Concret, aceasta a inserat în situația școlară a aceluiași student, aflată în baza de date informatizată a facultății pentru anul I de studii, date necorespunzătoare adevărului și anume faptul că acesta a obținut creditele aferente promovării examenelor la mai multe discipline“, au subliniat cei de la DNA. Ciprian NEDELCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei