Procurorii au contestat decizia de punere în libertate a lui Fenechiu EXCLUSIV
Dimensiune font:
Ex-ministrul Transporturilor i-a convins recent pe judecători să-l lase liber * decizia a venit după sesizarea formulată de Comisia de liberare condiţionată din Penitenciarul Vaslui * procurorii DNA au formulat ieri contestația împotriva acestei hotărâri
Fostul lider liberal Relu Fenechiu nu mai este atât de sigur de liberare. Asta deși magistraţii din cadrul Judecătoriei Vaslui au admis propunerea de punere în libertate a fostului ministru al Transporturilor. „Instanţa admite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate Fenechiu Relu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Fenechiu Relu, anterior executării integrale a pedepsei de cinci ani şi şase luni de închisoare. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor privind revocarea liberării condiţionate”, au precizat judecătorii vasluieni. Decizia nu era definitivă, ea fiind contestată de către procurorii DNA chiar în cursul zilei de ieri, potrivit informațiilor existente pe portalul instanțelor de judecată.
De ce a fost condamnat
Amintim că, pe 30 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsa dispusă pe 12 iulie 2013 în cazul fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, acesta având de executat cinci ani de închisoare. Fenechiu a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie, fiind acuzat că, prin societăţile sale, între 2002 şi 2005 ar fi cumpărat transformatoare vechi, pe care le-ar fi vândut ca fiind noi către compania Electrica Moldova.
Mai mult, judecătorii l-au condamnat recent pe Fenechiu într-un alt dosar penal. Fenechiu, la data faptelor deputat în Parlamentul României, a recunoscut faptele de trafic de influență, în formă continuată, și spălare a banilor. Așadar, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea acestuia la trei ani şi zece luni de închisoare. Fostul liberal a cerut modificarea pedepselor, în sensul contopirii, iar instanţa a fost de acord, rezultând pedeapsa de cinci ani şi şase luni de închisoare.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2014, Fenechiu a cerut și primit de la o firmă de software un procent de 15% din valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 14.700.000 de lei, fără TVA) și de o societate farmaceutică, cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de aproximativ 1.800.000 de euro), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau