Răsturnare de situaţie în cazul avocatului care a comis un accident mortal!
Dimensiune font:
Judecătorii au finalizat dosarul avocatului Iulian Gafon * acesta a rămas cu o pedeapsă cu executare, după ce a comis un accident rutier mortal
Procesul avocatului ieşean Iulian Gafon, acuzat că a comis un accident rutier mortal, s-a încheiat. Judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au admis apelurile declarate de Gafon, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi două dintre părţile civile, dar numai în ceea ce priveşte latura civilă, respectiv cuantumul daunelor morale.
„Instanţa desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, obligă partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata sumei totale de 340.000 de lei. Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă promovată de o partea civilă şi, pe cale de consecinţă, înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Gafon Iulian la plata cheltuielilor de judecată de 1.000 de lei către această parte civilă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate”, a declarat ieri Stelian Bodeanu, purtătorul de cuvânt al ÎCCJ.
Iniţial, judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au dispus condamnarea lui Iulian Gafon la cinci ani şi patru luni de închisoare, pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice. În urmă cu câteva luni, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Iulian Gafon.
Impact devastator
Anchetatorii au precizat că, pe data de 10 iunie 2016, Gafon a condus pe străzile din municipiul Iaşi autoturismul proprietate personală, deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 2,25 g/l alcool pur în sânge.
Mai mult, pe 17 septembrie 2016, deşi avea suspendat dreptul de a conduce, ca urmare a comiterii infracţiunii amintite, avocatul ieşean a condus din nou maşina, iar, pe şoseaua Nicolina, a pierdut controlul volanului, a urcat pe trotuar, a accidentat doi pietoni, dintre care unul a murit în urma rănilor suferite.
„După producerea accidentului, inculpatul Gafon Iulian a părăsit locul accidentului, a abandonat autoturismul avariat şi, după depistarea sa de către organele de Poliţie, s-a constatat că avea o îmbibaţie alcoolică de 2,80 g/l alcool pur în sânge. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi“, au declarat procurorii. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau