Războiul apei de la Paşcani continuă în 2015

default

Dimensiune font:

| 03-01-2015 05:20

Într-un document al Direcţiei Generale AM POS Mediu se arată că decizia CLM Paşcani din luna noiembrie 2014 face notă discordantă cu politicile de regionalizare și solidaritate practicate de Uniunea Europeană

Anul 2015 nu a debutat sub cele mai bune auspicii pentru locuitorii din Paşcani. În condiţiile în care nu s-a reuşit încă găsirea unei soluţii legale pentru delegarea serviciilor de apă şi canalizare către un alt operator decât ApaVital, exista riscul real ca mii de păşcăneni să rămână fără apă de săptămâna viitoare întrucât societatea ieşeană a anunţat deja că va închide robinetele celor care nu şi-au achitat consumul de apa. Facem precizarea că serviciile nu pot reveni la Paşcani fără organizarea unei licitaţii şi fără ca Prest Serv Apă Paşcani, fostul operator, să îşi recapete licenţa de operare. Societatea înregistrează datorii de 7 milioane de lei, care nu pot fi acoperite decât prin creşterea consumului de apă în oraş sau prin creşterea tarifelor practicate. Interesant este faptul că atât reprezentanţii ApaVital cât şi cei ai ARSACIS au iniţiat o întâlnire vizând rezolvarea problemei, pe care edilii păşcăneni au ignorat-o.


Avertisment de la Bucureşti
Între timp, pe adresa Primăriei Paşcani a fost trimis un document din partea Direcţiei Generale AM POS Mediu, prin care primarul Pantazi este avertizat că ieşirea din ARSACIS va face ca Paşcaniul să nu poată accesa fonduri europene pentru refacerea şi extinderea reţelelor de distribuţie. În document se arată că decizia CL din luna noiembrie face notă discordantă față de politicile de regionalizare și solidaritate practicate de Uniunea Europeană. „Având în vedere necesitatea respectării angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare pentru sectorul de apă şi apă uzată, atragem atenţia asupra faptului că prin retragerea municipiului Paşcani din ARSACIS se impune ca investiţiile necesare să fie realizate din fonduri locale sau din împrumuturi ceea ce va conduce la un impact major asupra tarifelor plătite de populaţie”, spune Ciprian Ghioc, director al Direcţiei Generale AM POS Mediu. Tudor DAMASCHIN

* * *
5 ianuarie 2015
este data până la care ApaVital aşteaptă achitatea datoriilor înregistrate de păşcăneni pentru apa consumată anul trecut

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

sgvhhfhs

Jan 04, 2015

eu consider ca de vina este atitudinea apavital care a somat pur si simplu cetatenii sa se conformeze altor cerinte decat cele convenite cu vechea societate de apa cu care aveau contract. 1-de ce apavital nu accepta contracte individuale pe fiecare apartament pe instalatiile vechi fara a obliga locatarii sa investeasca mii de lei pentru legarea individuala de la subsol. 2- ce mare avantaj ar avea oamenii , daca structura de sefi se dezvolta extrem de mult pe scara ierarhica fata de ceea ce era la societatea veche. structura veche - societate +conducere structura noua -filiala apavital pascani +sefi +sediu apavital iasi + sefi+ arsacis + sefi . este clar ca vom avea o explozie a costurilor, mai ales ca apavital taxeaza -zic eu- excesiv apa pluviala, ajungand ca la unele facturi , mai ales pe societati, apa pluviala sa fie mai scumpa decat apa consumata. 3- cand apa era platita la firma din pascani, mare parte din bani se redistribuiau in pascani , care este si asa un oras lovit crunt economic dupa revolutie. inainte de revolutie lucrau circa 25 000 salariati iar acum circa 3000. daca plata apei se va face la apavital, mare parte din banii incasati se vor duce la iasi , contribuind si mai mult la saracirea orasului pascani. 4- in ultimii 10 de ani a fost data in functiune o aductiune noua care teoretic ar fi viabila inca multi ani de acum inainte si eu ma intreb daca apavital e posibil sa urmareasca sa obtina aceasta aductiune folosita apoi gratis pentru dezvoltarea structurii sale? 5-in ultimii 25 de ani tot cu vorbe dulci "imperative europene "si "necesitati strategice de dezvoltare conforme cu documente semnate cu u. e. " romania a ajuns sa aiba gazul si petrolul date la austrieci , germani si unguri, energia la italieni si germani , otelul la indieni (cu sediu in marea britanie) sau rusi, aluminiul la rusi, terenul arabil la arabi, greci, unguri si turci , loteria si telefonia fixa la greci, iar orase ca pascani , falticeni, roman, targu neamt sa fie rase de pa fata pamantului din punct de vedere industrial , economic si al locurilor de munca. din ce am auzit eu se mai urmareste si privatizarea retelelor de apa catre francezi si lumea vorbeste ca de asta este atata zbatere cu apavital la pascani. e normal ca un strain sa primeasca pe sume cred eu modice , dreptul de a ne revinde apa ozanei si moldovei, apa pe care noi o exploatam de zeci de ani. vi se pare ca in energie si telefonie fixa serviciile catre populatie sunt mai prompte decat in urma cu 20 de ani? pa cand se privatizeaza si aerul ? ca atat a mai ramas.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei