Sărbătoare la una dintre cele mai mari companii din Moldova
Dimensiune font:
Grupul Agricola, din Bacău, a serbat joi împlinirea a 25 de ani de la înfiinţare printr-un complex de acţiuni sub genericul „Gospodărim cu grijă, de 25 de ani” care face trimitere la deviza companiei „Agricola – neam de gospodari”. Deschiderea a fost marcată de un film din 1992 creat să ilustreze evoluţia uneia dintre cele mai importante grupuri industriale ale României, Agricola Bacău.
La eveniment au participat actuali şi foşti salariaţi din primele linii ale staff-ului grupului, printre care şi primul preşedinte al companiei, Petru Plăcintă, Gheorghe Antochi (preşedintele care a preluat ulterior cârma grupului) şi pe Mihai Dragomir (omul care a pus bazele industriei moderne de salamuri crud-uscate în Bacău), reprezentanţi ai unor instituţii publice din Bacău şi parteneri de afaceri ai Grupului Agricola din toate domeniile de activitate plus alţi membri. „
Familiei Agricola” i-au fost transmise mesaje de felicitare şi din partea Instituţiei Prefectului, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Braşoveanu, şi a primarului Cosmin Necula, dar şi a unor colaboratori ai grupului. În toţi aceşti ani de la înfiinţare, Agricola a devenit un nume de succes iar produsul ei cel mai de preţ, salamul de Sibiu, a devenit marcă protejată în Uniunea Europeană. Ana-Maria BLANARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau