Scandal pe tema patinoarului din Botoşani
Dimensiune font:
Şeful Direcţiei de Servicii Publice Sport şi Agrement a fost demis * primarul a semnat ieri desfacerea contractului de muncă pentru Eugen Ţurcanu * fostul director susţine că este război politic
Consilierul liberal Eugen Ţurcanu, cel care a fost şi viceprimar câteva luni în 2014, a fost demis din funcţia de director al Direcţiei de Servicii Publice Sport şi Agrement (DSPSA) din cadrul Primăriei Botoşani. La baza deciziei au stat unele nereguli legate de patinoar care nu a fost amenajat în Parcul Mihai Eminescu, aşa cum s-a cerut, ci în zona Sălii Polivalente.
Filmul demiterii
Decizia de demitere a fost semnat ieri de către primarul Ovidiu Portariuc (PSD). „Începând de astăzi (ieri -- n.r.), domnului director Eugen Ţurcanu i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă în urma unor serii repetate de abateri disciplinare, nerealizarea sarcinilor de serviciu şi insubordonarea faţă de şefi”, a declarat Ovidiu Portariuc.
În speţă, este vorba despre ignorarea unei dispoziţii trasate de viceprimarul Cosmin Andrei vizavi de spaţiul de agrement care nu a fost amenajat unde s-a cerut, de întârzieri în ceea ce priveşte iluminatul ornamental şi alte lucruri care sunt menţionate în dispoziţia care fundamentează decizia luată de şeful administraţiei.
În replică, Eugen Ţurcanu (PDL) susţine că Portariuc a acţionat strict politic. „Face parte din acelaşi regim al terorii şi intimidării instaurate de către PSD şi de toată hoarda asta a lor, în frunte cu Portariuc şi Cosmin Andrei la Botoşani, de a călca în picioare orice urmă de legalitate şi de bun simţ, de a face ca opozanţii politici să fie călcaţi în picioare, daţi afară, de a-i arunca pe drumuri. Mă aştept să mă calce şi cu maşina într-o zi”, a declarat Eugen Ţurcanu. Funcţia de conducere va fi ocupată, interimar, de Lucian Drăghici.
Alina CALINIUC
„Mă voi adresa instanţei, pentru că altă soluţie nu există” – Eugen Ţurcanu, fost şef al Direcţiei de Servicii Publice Sport şi Agrement
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau