Scandalul de la Cadastru continuă în instanţă
Dimensiune font:
Magistraţii din cadrul Tribunalului Judeţean au decis din nou amânarea analizării scandalului de la OCPI
La Tribunalul Iaşi a avut loc un nou termen de judecată al procesului privind funcţionarii de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI). Judecătorii au decis amânarea cauzei.
În urmă cu câteva luni, fosta şefă a OCPI Iaşi, Narciza Nedelcu, a fost trimisă în judecată, alături de foşti consilieri ai instituţiei, fiind acuzată că a avizat nelegal la plată facturi privind contracte de prestări servicii pentru firme, fără ca serviciile să fie executate. Astfel, procurorii DNA Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Narcizei Nedelcu pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, ambele în formă continuată. De asemenea, au fost trimişi în faţa instanţei patru consilieri ai Oficiului de Cadastru Iaşi - Otonel Grunzu, Liviu Gabriel Bălţatu, Nicoleta Dolachi-Pelin şi Dumitru Daniel Dascălu -, pentru instigare la fals intelectual în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, precum şi Irina Soficu, contabil şef la OCPI Iaşi, la data faptelor, sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi fals intelectual, în formă continuată.
În plus, procurorii au trimis în judecată cinci administratori de firme din Iaşi, dar şi trei societăţi comerciale - Topo Euro CAD SRL Iaşi, SC Gauss SRL Iaşi şi SC Agenţia de Cadastru şi Topografie SRL Iaşi -, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la abuz în serviciu, ambele în formă continuată.
Ce au spus anchetatorii
Reprezentanţii DNA au precizat că, între 23 şi 30 decembrie 2009, Narciza Nedelcu, în calitate de director şi ordonator de credite al OCPI Iaşi, aflată în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, ar fi avizat la plată în mod nelegal mai multe facturi privind contractele de prestări servicii încheiate anterior cu administratorii a cinci firme ieşene, în condiţiile în care serviciile respective nu au fost executate.
Aşadar, pentru a ascunde plata nelegală efectuată, Narciza Nedelcu ar fi întocmit în fals mai mult acte în care ar fi menţionat că lucrările aferente contractelor au fost finalizate, a aprobate mai multe procese-verbale de acceptanţă, care atestau, în mod nereal, că serviciile contractate au fost realizate în totalitate, şi a semnat în fals la începutul lui 2010 ordonanţările de plată, angajamentele bugetare individuale şi propunerile de angajare ale unor cheltuile privind contractele cu firmele respective.
În acelaşi context, Irina Soficu, în calitate de contabil-şef al OCPI Iaşi, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, i-ar fi dat dispoziţie unei subordonate să semneze ordinele de plată respective, iar, ulterior, a aplicat pe propunerile de angajare viza de control financiar preventiv, mai arată procurorii.
„Prin achitarea acestor facturi către cei cinci prestatori de servicii (persoane juridice şi persoană fizică autorizată, devenită întreprindere individuală) a sumei totale de 379.657,24 lei, OCPI Iaşi a fost prejudiciat cu această sumă, iar cei cinci prestatori de servicii au dobândit un folos patrimonial total de aceeaşi valoare”, au menţionat procurorii. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau