Şcoala de vară pentru pitici
Dimensiune font:
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi organizează „Şcoala de vară pentru pitici”, un proiect educaţional care are ca scop explorarea laturilor „magice” ale ştiinţelor naturii. Prin îmbinarea literaturii de specialitate cu imaginaţia, specialişti de la trei facultăţi ieşene şi-au propus să demonstreze celor mici că aceste domenii pot fi nu doar interesante, ci şi distractive.
„Şcoala de vară” se adresează copiilor între 6 şi 12 ani şi cuprinde activităţi practice şi utile pentru dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de valorile şi realizările ştiinţei şi tehnicii contemporane. Proiectul este organizat în parteneriat cu Facultăţile de Fizică şi de Biologie ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cu Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” a Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iaşi. Timp de cinci zile fiecare disciplină îşi va „etala” punctele forte: exerciţii de logică, iluzii optice şi experimente chimice, curiozităţi din lumea animalelor şi fenomene astronomice. Activităţile se vor desfăşura la Biroul Împrumut pentru Copii (Bd Ştefan cel Mare, nr. 8-10), începând de luni, 23 iulie 2018, în intervalul orar 10.00 - 12.00, după cum urmează:
Luni, 23 iulie: „Matematica distractivă”, cu Bogdan Marian, coordonator al Clubului de astronomie „Lectura stelelor” al Bibliotecii Judeţene Iaşi.
Marţi, 24 iulie: „Fizica distractivă”, cu drd. Isabela Ştefania Dragomir (Facultatea de Fizică – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi).
Miercuri, 25 iulie: „Chimia distractivă”, cu dr. ing. Mihail Lupei (Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu” – Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi).
Joi, 26 iulie: „Biologia distractivă”, cu biolog dr. Alina Elena Ignat (Facultatea de Biologie – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi).
Vineri, 27 iulie: „Astronomia pentru toţi”, cu Bogdan Marian, iar de la ora 21.00, Eclipsa totală de lună – observaţii astronomice prin telescop de pe pietonalul din faţa Primăriei Iaşi.
Participarea este gratuită. Înscrierile se fac în baza permisului de intrare, direct la sediul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi – Biroul Împrumut pentru Copii.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau