Se repară drumul spre Huşi
Dimensiune font:
Artera este foarte importantă fiindcă asigura accesul sătenilor din trei comune către Huşi
Muncitorii societăţii SC Viacons Rutier SRL Huşi lucrează de zor la modernizarea drumului Huşi- Epureni- Duda- Pâhneşti- Fundătura- Arsura- Ghermăneşti. Sunt lărgite unele porţiuni de drum şi sunt pregătite suprafeţele pentru lucrările ulterioare. Lucrarea este complexă, iar constructorii speră că drumul va fi finalizat în aproximativ doi ani. „Vremea frumoasă ne-a permis să începem lucrările propriu-zise. S-au adus în zonă materialele necesare şi utilajele lucrează în plin. Este o lucrare complex, fiind vorba de un drum cu o lungime de aproximativ 27 de kilometric”, a declarant inginerul Gabriel Pricop, din cadrul SC Viacons Rutier SRL Huşi, firmă care a câştigat licitaţia pentru efectuarea acestor lucrări.
Potrivit conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, lucrarea este una de anvergură, care se ridică la peste 70 de milioane de lei. „După asfaltarea drumului Creţeşti-Murgeni, este a doua lucrare de anvergură pe care reuşim să o realizăm. Practic, modernizarea acestui drum reprezintă accesul facil al locuitorilor din şase sate component ale celor trei comune prin care trece artera spre municipiul Huşi. Sperăm ca lucrările să se desfăşoare în grafic şi să putem duce la bun sfârşit asfaltarea acestui drum”, a declarat Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui.
Acces rapid spre Huşi
Pentru locuitorii din zonă, asfaltarea acestui drum reprezintă un vis devenit realitate.
„Este o mare bucurie că se repară şi drumul nostru. Mergem des la Huşi, dar traversarea acestui drum este un chin. Va fi mult mi simplu şi pentru cei care vin să facă aprovizionarea la magazine sau cu alte treburi şi care până acum cam evitau localităţile din zona noastră din cauza drumului foarte prost”, am aflat de la Ionel Creţu, un localnic din satul Duda.
Vicepreşedintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi, spune, la rândul său, că asfaltarea acestui drum reprezintă o bucurie pentru oamenii din zonă, dar şi o realizare importantă pentru instituţia pe care o conduce.
„Eu sunt legat de această zonă, aici m-am născut. Ştiu că oamenii şi-au dorit mult ca acest drum să fie reabilitat. Ne-am fi dorit şi noi ca acest lucru să se întâmple mai devreme, dar depindem de nişte fonduri, de nişte alocări bugetare. După lungi aşteptări, i-a venit şi rândul acestui drum să fie modernizat”, a spus Vasile Mihalachi.
Tudor IFRIM
„Este a doua lucrare de anvergură pe care reuşim să o realizăm” – Dumitru Buzatu, şeful CJ Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau