Şedinţă a Consiliului Local... de doi bani!
Dimensiune font:
Atât este valoarea corecţiei unor indicatori tehnico-economici vizând lucrările de modernizare ale Spitalului Clinic de Recuperare * tot ieri, primarul a mai propus intonarea imnului de stat în şcolile din oraş
Unii consilieri locali au părut a nu-şi fi revenit din mini-vacanţa prilejuită de celebrarea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, motiv pentru care şedinţa extraordinară programată ieri a avut parte de cea mai slabă prezenţă din actualul mandat al aleşilor locali: doar 17 prezenţi dintr-un total de 27. Ce-i drept, nici ordinea de zi nu a fost una stufoasă şi nici nu a presupus votarea unor proiecte vizând patrimoniul oraşului, prin urmare nimeni nu a părut a se sinchisi de absenţa unei treimi dintre aleşii locali.
Şedinţa de ieri a debutat cu intonarea imnului naţional, o premieră la nivelul plenului CL. De altfel, primarul Mihai Chirica a anunţat că va iniţia un proiect de hotărâre de Consiliul Local prin care se va recomanda şcolilor ca, la începutul cursurilor, să fie intonat imnul naţional. „La iniţiativa oricărui coleg prezent, vom propune un proiect de hotărâre privind instituirea necesităţii intonării imnului - să nu îi spunem obligativităţii, la începutul orelor de curs în învăţământul preuniversitar, acolo unde suntem finanţatori. Scopul nu este acela de a chinui actul de educaţie, ci de a-l transforma şi într-o formă de descoperire a valorilor naţionale.
Şcolile sunt în subordinea Consiliului Local, prin urmare putem iniţia un proiect prin care imnul să se audă din sistemul audio deţinut de unităţile de învăţământ”, a spus edilul-şef.
Corecţie minimă, dar necesară!
Principalul proiect dezbătut ieri de consilierii locali s-a referit la corecţiile ce trebuiau făcute în ceea ce priveşte modernizarea Spitalului de Recuperare prin intermediul fondurilor europene. Este vorba despre un proiect de reabilitare prin creşterea eficienţei energetice a clădirii, de la clasa energetică D la clasa energetică B. Valoarea totală a acestuia este de aproximativ 19 milioane de lei, proiectul depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3, obţinând 83 de puncte, fiind, aşadar, declarat eligibil pentru finanţare. Interesant, însă, este faptul că respectiva corecţie este de doar doi bani, de la 9.560.569,36 lei la 9.560.569,38 lei fără TVA, ceea ce a stârnit nedumirea unor consilieri locali. „Nu vrem să lăsăm nici cea mai mică portiţă de interpretare, prin urmare suntem nevoiţi să facem această corecţie”, a explicat primarul Chirica.
Lucrările de eficientizare energetică a clădirii includ termoizolarea anvelopei clădirii şi repararea trotuarelor, eficientizarea sistemului actual de producere a energiei pentru încălzire/răcire şi sisteme energie regenerabilă (geotermal şi aerotermal), îmbunătăţirea randamentului aferent instalaţiei de încălzire şi răcire, înlocuirea instalaţiei de distribuţie între punctul termic şi tronsonul B, a distribuţiei principale din subsol, a coloanelor, modernizarea sistemului de acţionare şi ghidaj ale lifturilor, rampe de acces pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii, înlocuire corpuri iluminat cu lămpi cu led, înlocuirea generatorului de abur şi izolarea conductelor cu vată minerală cu protecţie tablă.
Omagiu adus Simonei Halep
Şi finalul şedinţei a fost unul inedit, după ce primarul a fost întrebat de ce are în faţa sa o minge de tenis. Evident, a fost vorba de un gest menit a scoate în evidenţa fantastica performanţă a Simonei Halep, calificată în finala Australian Open, meciul româncei cu Angelique Kerber terminându-se cu câteva minute înaintea începerii şedinţei de ieri a CL Iaşi. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau