Sprijin pentru antreprenorii mici şi mijlocii
Dimensiune font:
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) propune, prin recent-lansatul „Program de Guvernare 2016 – 2020 al Mediului de Afaceri”, înfiinţarea unei noi structuri administrative, „modernă şi aliniată nevoilor antreprenorilor”, conform Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului. „Noul minister trebuie să asigure dezvoltarea unitară a politicilor de susţinere a IMM-urilor, atragerea de investiţii, promovarea exporturilor, implementarea programelor naţionale de finanţare a IMM-urilor şi a programelor de ajutor de stat”, a declarat Gina Plantoş, şeful Patronatului Judeţean Bacău al IMM.
Se propune înglobarea tuturor structurilor de finanţare a antreprenoriatului, înfiinţarea de noi departamente, realizarea unei hărţi a investiţiilor publice, crearea unei platforme de big şi open data, dar şi înfiinţarea Organizaţiei Române pentru Turism şi a Agenţiei Regionale de Atragere de Investiţii şi de Promovare a Exportului ori regândirea managementului în sistem tripartit al Autorităţii Naţionale pentru Calificări. Totodată, se mai doreşte instituirea de autorităţi private de management pentru fonduri europene, înfiinţarea de agenţii regionale pentru industriile creative şi a unui birou de atragere de investiţii şi promovare a exportului, precum şi înfiinţarea unui consiliu consultativ al mediului de afaceri şi al Agenţiei Naţionale de Ocupare pentru Tineri. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau