Stavarache a pierdut procesul cu Prefectura
Dimensiune font:
Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, contestase ordinul prin care a fost suspendat din funcţie în perioada arestului la domiciliu * el şi-a reluat atribuţiile de câteva luni
Potrivit instanţei de contencios, Romeo Stavarache ar fi dorit să conducă Primăria de acasă, fapt interzis de prevederile legale. „Nu am răspuns atacurilor politice. Am preferat să las instanţa să-şi spună cuvântul. Avem o decizie definitivă care ne dă dreptate”, a declarat prefectul Dorian Pocovnicu.
Potrivit sentinţei civile nr. 345/2015, Stavarache ar fi dorit să conducă Primăria Bacău din propria locuinţă, în perioada arestului domiciliar. Instanţa a apreciat că solicitarea edilului este inacceptabilă şi că ordinul de suspendare din funcţie emis de prefect stă în picioare. „Arestul la domiciliu nu poate presupune posibilitatea ca diferite persoane să ia legătura cu arestatul. Chiar dacă acesta nu poate părăsi domiciliul pentru exercitarea profesiei, activităţile inerente nu se pot desfăşura nici la domiciliul acestuia. Instanţa va înlătura astfel susţinerile reclamantului în sensul că îşi putea desfăşura activitatea de primar şi la domiciliu, această măsură preventivă nefiind compatibilă cu exercitarea activităţii profesionale”, se precizează în document.
Romeo Stavarache a fost arestat preventiv în urmă cu un an, alături de complicii Liviu Cenuşă şi Liviu Goian. Cei trei au stat în arest preventiv timp de două luni, după care au fost plasaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în arest domiciliar. Din septembrie 2014, până în februarie 2015, Stavarache, Goian şi Cenuşă au stat în arest domiciliar, măsură preventivă înlăturată de aceeaşi instanţă supremă care i-a eliberat sub control judiciar în primele zile ale lui februarie. Ulterior, Stavarache a revenit la muncă, în funcţia de primar al municipiului Bacău. Edilul şi-a amenajat, însă, un alt birou, în incinta fostei biblioteci judeţene, vizavi de Hotelul Decebal.
Citeşte şi: Demisii în Consiliul Local
Ionuţ ŞERBAN
Primarul Bacăului este acuzat de procurorii DNA de comiterea a 5 infracţiuni de luare de mită, acestea echivalând cu un prejudiciu de peste 2,4 milioane lei. Pentru recuperarea banilor rezultaţi din comiterea infracţiunilor, DNA a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile aflate în proprietatea lui Stavarache. Liviu Goian este acuzat că ar fi săvârşit, în concurs, 3 infracţiuni de complicitate la luare de mită, în timp ce Liviu Cenuşă este acuzat de comiterea a două infracţiuni de complicitate la luare de mită.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau