Străzi explodate în Lunca Cetăţuii
Dimensiune font:
Oamenii spun că locuiesc de 10 ani în zonă, timp în care au fost asfaltate doar străzile principale
Ieşenii din Lunca Cetăţuii au postat pe site-urile de socializare noi filmuleţe cu aspectul unor străzi care nu au văzut gram de asfalt, deşi în campania electorală edilii promiteau modernizarea zonei, precum şi conducte de canalizare. În realitate, toate asfaltările au vizat zone locuite de VIP-uri sau rude ale acestora, celelalte străduţe fiind lăsate la voia întâmplării.
Ultimule exemplu este cel al străzii Agronomilor. Sătui să tot aştepte implicarea edililor, oamenii şi-au adus câteva roabe care de piatră spartă, dar care nu rezolvă problema atunci când afară plouă necontenit. „Stau aici din 2007. Nu s-a schimbat mare lucru în afară de faptul că au făcut şoseaua principală (strada Editurii – n.r.). Dar la celelalte străduţe nu se mai gândesc?”, întreabă Nicoleta D.
Canalizarea, o altă gogoriţă!
Alţii dau de înţeles că singura speranţa este ca pe respectiva stradă să se mute... persoane importante. „Nici eu nu am fost inspirat să mă mut în Tineretului. Dacă mai face primarul un copil şi îi face căsuţa în Astoria, poate avem o şansă... Succes!”, spune un al cetăţean. În fine, un alt rezident crede că lucrurile se vor rezolva doar înainte de alegeri. „Păi canalizarea a fost praf în ochi în campania electorală! Mai durează până la 4 ani ca să se realizeze. Dacă săptămâna viitoare ar fi alegeri, probabil s-ar repara şi acest drum, care acum e mare bătaie de joc”, afirmă o altă ieşeancă de pe strada Agronomilor. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau