Sute de moldoveni cer emiterea unor ordine de protecţie!

default

Dimensiune font:

| 17-07-2018 00:00

Peste 600 de moldoveni au cerut în acest an instanţelor de judecată să emită ordine de protecţie * cele mai multe solicitări sunt formulate de către femei, care solicită protecţia împotriva soţilor sau concubinilor * în schimb, recent, o femeie din judeţul Vaslui a fost obligată să păstreze distanţa faţă de concubin

În ultimele şase luni, tot mai mulţi moldoveni au apelat la instanţele de judecată, solicitând ordine de protecţie împotriva unor rude sau apropiaţi.

Statisticile arată că cele mai multe solicitări sunt formulate de către femei, dar există şi bărbaţi care le-au cerut judecătorilor să dispună protejarea lor de către reprezentanţii instituţiilor statului.

Acuzată că a sărit la bătaie la concubin

Judecătorii din cadrul Tribunalului Vaslui au emis recent o sentinţă definitivă, prin care o femeie este obligată să păstreze distanţa faţă de bărbatul cu care îşi împărţea viaţa până recent, acesta din urmă fiind un fost consilier local din comuna Puieşti.

Instanţa admite apelul declarat de apelanta C. Luminiţa împotriva sentinţei civile din 26 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Bârlad, pe care o va schimba în parte, în sensul că obligă pârâta să păstreze o distanţă minimă de 20 de metri faţă de persoana şi imobilul de reşedinţă al reclamantului C. Gheorghe, din comuna Puieşti, judeţul Vaslui”, au precizat magistraţii vasluieni.

Iniţial, Judecătoria Bârlad a emis o hotărâre prin care a fost admis un ordin de protecţie solicitat de bărbat pentru o perioadă de patru luni, prin care femeia era evacuată temporar din locuință, obligarea ei la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de reclamant și imobilul de reședință al său şi interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, cu reclamantul. „Instanţa obligă pârâta să urmeze consiliere psihologică și psihoterapie pe durata ordinului de protecție“, au spus judecătorii.

Cei doi vasluieni trăiesc împreună de mai mult timp, iar, din relaţia de concubinaj, au rezultat doi copii. „Între noi există o stare conflictuală care s-a acutizat la data de 22 iunie 2018. Pârâta s-a manifestat violent pe data de 19 iunie 2018 și pe 22 iunie 2018. Actele de agresiune s-au desfășurat în curtea respectivă, în incinta imobilului de domiciliu, și au constat în spargerea geamului de la ușa imobilului, lovirea unei fiice, totul pe fondul stării de ebrietate a pârâtei, și în general în crearea unui climat de tensiune majoră în familie“, a precizat bărbatul în faţa instanţei.

Acesta a depus la dosar şi un CD cu imagini video în care femeia era agitată şi se îmbrâncea cu alte persoane în curtea casei. „Pârâta este dimineață o persoană de treabă, însă, spre după-amiază, nu mai ai cu cine vorbi!“, a declarat un martor chemat la proces.

Judecătorii vasluieni au menţionat în motivarea sentinţei că din depoziția martorului și din înregistrarea video rezultă faptul că, aflată sub influența băuturilor alcoolice, femeia a exercitat acte de violență asupra fiicei și asupra concubinului, „constând în lovirea acestor persoane cu mâinile sau cu ajutorul unor pietre. De asemenea, apelanta a spart geamul unei uși din locuința comună a părților și a agresat o altă persoană de sex feminin, împingând-o și lovind-o pe aceasta în mod repetat“.

Trimis în judecată

Un bărbat din județul Iași trebuie dea explicații în instanță, după ce anchetatorii l-au prins încălcând ordinul de protecție emis împotriva sa. Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus recent trimiterea în judecată sub control judiciar a lui P.I., sub acuzațiile violenţă în familie, distrugere, ameninţare și nerespectarea hotărârilor judecătorești.

Oamenii legii au precizat că individul s-a căsătorit în anul 2002, dar că, pe parcursul mariajului, au intervenit diverse conflicte între acesta și soția lui. În august 2017, soția acestuia a cerut și a obținut în instanță un ordin de protecție, prin care ieșeanul a fost obligat să nu se apropie la mai puțin de 200 de metri de consoartă și de fiul lor, să nu se apropie de domiciliul din satul Valea Adâncă, comuna Miroslava, dar și să nu se apropie de locul de muncă al soției.

Inculpatul a încălcat de opt ori hotărârea judecătorească prin care fusese emis ordinul de protecție împotriva sa. Mai mult, acesta a lovit-o pe victimă (soția lui – n.r.), iar aceasta a avut nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale în urma incidentului”, a spus Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Probleme şi pentru alte persoane

Agenții din cadrul Postului de Poliție Costuleni fac cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.

Din cercetări a rezultat faptul că, pe data de 7 iulie, un bărbat de 40 de ani, din comuna Costuleni, ar fi contactat-o telefonic pe soția sa, de 30 de ani, iar, ulterior, s-ar fi deplasat la locuința acesteia, ar fi pătruns în curte şi ar fi încălcat astfel ordinul de protecție emis împotriva sa. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt”, a menţionat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Aceasta a adăugat că agenţii din cadrul Postului de Poliţie Lungani au surprins recent în flagrant un bărbat de 41 de ani, care ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Paşcani împotriva sa. Astfel, acesta s-ar fi apropiat la mai puţin de zece metri de reclamantă şi de fiicele ei.

De asemenea, bărbatul ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică şi i-ar fi adresat acesteia ameninţari. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, ameninţare și tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cercetările continuă.

Pe de altă parte, amintim că, în urmă cu câteva luni, în București, o femeie originară din judeţul Vaslui a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit chiar în grădinița pe care o conducea, principalul suspect fiind soțul ei, conform anchetatorilor. Victima avea emis un ordin de protecție împotriva soțului. Ciprian NEDELCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei