Un fost preşedinte de judeţ iese la atac
Dimensiune font:
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani în perioada 2008-2012, Mihai Ţâbuleac, a declarat că proiectele lăsate de el cu finanţare europeană nu au fost duse la sfârşit * el a amintit de masterplanul pe apă- canalizare- epurare sau groapa de deşeuri a judeţului * declaraţia vine în contextul apropierii alegerilor locale, unde el va fi candidatul Mişcării Populare la Primăria municipiului Botoşani
O listă cu investiţii nefinalizate l-a supărat pe Mihai Ţâbuleac, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani în perioada 2008- 2012. „Atât la nivel de judeţ, cât şi la nivelul Primăriei Botoşani nu a existat voinţă şi potenţial de a folosi în întregime fondurile europene puse la dispoziţie. Ideea că tot ceea ce nu am putut folosi până la sfârşitul anului trecut vom putea prelua din alocarea bugetară aferentă perioadei următoare nu reprezintă un argument. Banii aferenţi acestei perioade puteau fi utilizaţi pentru realizarea altor obiective în judeţul nostru”, a spus Ţâbuleac.
Bani aruncaţi pe Apa Sâmbetei
El crede că probabil judeţul nu va mai fi în stare să realizeze ceea ce era prevăzut în masterplanul privind sistemul de apă-canalizare. „Aducţiunea de la Săveni la Botoşani, cu apa de la Prut, nu se va mai putea realiza. Probabil, sistemul de alimentare cu apă de la Rogojeşti, din noua sursă, nu o să se poată realiza. Cei care s-au ocupat de administrarea judeţului nostru în ultima vreme au dat dovadă de neglijenţă, de nepăsare şi au lăsat ca lucrurile să meargă la întâmplare şi am rămas cu bani necheltuiţi”, a declarat Mihai Ţâbuleac.
Acesta va fi candidatul Mişcării Populare la Primăria municipiului Botoşani, dar va fi şi pe lista pentru Consiliul Judeţean, din 2016 preşedintele CJ fiind ales de către consilierii judeţeni şi nu prin vot popular.
Alina CALINIUC
„Cei care au condus CJ după 2012 nu trebuie lăsaţi să mai păgubească judeţul” – Mihai Ţâbuleac
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau