Unde vor fi montaţi primii stâlpi solari pentru iluminat public din Iaşi
Dimensiune font:
Primăria va monta în zona blocurilor ANL din Grădinari primii stâlpi solari pentru iluminat public din municipiu * lucrările vor dura 4 luni, vizând iluminarea unei suprafeţe de aproape 3 hectare
Locuitorii din zona Grădinari, îndeosebi cei din blocurile sociale şi ANL, vor beneficia din acest an de iluminat public prin echipamente performante. Investiţia, a cărei valoare este estimată la nivelul sumei de 354.981 lei, va permite iluminarea corespunzătoare a unei suprafeţe de circa 28.000 mp. „În urma finalizării celor 224 de locuinţe sociale din zona Grădinari şi a lucrărilor de folosinţă generală aferentă, se impune şi realizarea iluminatului stradal pentru asigurarea securităţii cetăţenilor, a circulaţiei pietonale şi auto. Stâlpii solari de iluminat stradal, complet echipaţi, propuşi pentru achiziţionare, se vor încadra în normele europene privind iluminatul public şi vor avea în vedere programele de economisire a resurselor”, arată şefii municipalităţii. Cei 33 de stâlpi solari vor avea o înălţime de 6 metri, fiind construiţi din oţel cu protecţie la coroziune şi vopsiţi în alb. „Alimentarea cu energie electrică a stâlpului se va face dual, prin cablu subteran în tub de protecţie şi cu panou fotovoltaic, cu acumulator solar. Totodată, furnizorul stâlpilor de iluminat va realiza lucrările, respectiv operaţiunile de instalare, inclusiv executarea fundaţiilor şi punerea în funcţiune a corpurilor de iluminat. Fiecare stâlp va fi prevăzut cu un corp de iluminat”, a precizat Mihai Chirica. Lucrările se vor executa în proporţie de 90% în spaţii verzi şi 10% pe trotuare din pavele. Durata de montare a acestor stâlpi va fi de 4 luni. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau