UPDATE Zece drumuri troienite la Iaşi. Autorităţile nu fac faţă situaţiei şi au abandonat lupta cu nămeţii!
Dimensiune font:
18.15 Iaşi. Din cauza viscolului care s-a înteţit, autorităţile judeţene de la drumuri s-au declarat înfrânte în faţa troienelor. Astfel, utilajele care au fost mobilizate pe tronsoanele blocate vor fi parcate la primăriile din judeţ, până vremea se mai potoleşte. „Am informat atât Poliţia cât şi Prefectura că în zonele cu vizibilitate foarte scăzută şi viscol puternic nu vom mai interveni, deoarece munca este zadarnică”, a declarat Daniel Minciună, şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi. Potrivit acestuia, odată ce viscolul se mai linişteşte, drumarii îşi vor relua activitatea.
Din cauza viscolului puternic mai multe drumuri judeţene sunt blocate. Este vorba despre DJ 248B Horleşti – Voineşti – Budeşti – Bâcu – Frenciugi, DJ 246 Scânteia – Ipatele, DJ 244F Bohotin – Grozeşti, DJ 282E Mădârjac – Ţibana, DJ 208L Paşcani – Mirosloveşti, DJ 208O pe tronsonul DN 2 – Ciohorăni, DJ 208 I Blăgeşti – Vânători, DJ 208 G Kogălniceni – Oboroceni – Movileni, DJ 281 C Blăgeşti – Todireşti – Coasta Măgurii şi pe DJ 281 Scobinţi – Sticlăria. Potrivit autorităţilor de la Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi se intervine cu toate utilajele din dotare, dar randamentul drumarilor este scăzut deoarece în câteva ore zăpada este spulberată la loc pe partea carosabilă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau