USV Iaşi deschide anul universitar pe 19 septembrie!
Dimensiune font:
Prima instituţie de învăţământ superior din Iaşi care dă startul noului an universitar este Universitatea de Ştiinţele Vieţii. USV Iaşi este printre primele universităţi din ţară care dau startul noului an academic înainte de 1 octombrie. Festivitatea de deschidere a noului an universitar 2022-2023 va fi organizată pe 19 septembrie, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”.
La eveniment sunt aşteptaţi să participe profesorii şi studenţii universităţii de agronomie şi medicină veterinară dar şi autorităţile locale şi rectorii celorlalte universităţi. De asemenea, au fost lansate invitaţii şi oficialităţilor centrale şi locale. În Aula Magna vor fi şi tinerii cu merite profesionale deosebite înregistrate în cursul anului universitar precedent. Aceştia vor primi premii se excelenţă.
Cea de-a doua festivitate de deschidere a anului universitare va fi la Universitatea de Medicină „Gr.T.Popa” Iaşi. Ceremonia de deschidere va fi organizată pe 25 septembrie. Evenimentul va avea loc în Aula Magna „George Emil Palade”, de la ora 10. Studenţii se vor întoarce însă în amfiteatre şi sălile de curs abia de luni, 26 septembrie.
Până atunci, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași își va întâmpina bobocii, aşa cum face în fiecare toamnă, cu Orientation Days – programul de integrare pentru studenţii din primul an. Astfel, în perioada 21 – 24 septembrie Orientation Days se va desfăşura sub forma unor întâlniri cu profesorii tutori, cu studenți din anii mai mari împreună cu care vor face tururi ghidate în Universitate.
Evenimentul, aflat în acest an la a șasea ediție, este organizat împreună cu societățile studențești care activează în cadrul UMF Iași. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau