Viaţa cu un stâlp de electricitate în casă FOTO
Dimensiune font:
Chiar dacă pare ciudat, casa unei familii din Dămuc este străpunsă de un stâlp de electricitate. Oamenii s-au obişnuit şi spun că nu se tem să se electrocuteze. Un poliţist din comună a scris şi o poezie pe tema stâlpului
De mai bine de cinci decenii, o familie din comuna Dămuc, judeţul Neamţ, îşi duce traiul alături de un stâlp de electricitate, în jurul căruia şi-a construit o dependinţă a casei lor. Gospodăria soţilor Scurtu stârneşte mare mirare printre cei care se apropie de ea, pentru că de casa oamenilor este practic lipit un stâlp de electricitate, care străpunge acoperişul locuinţei. Proprietarii spun că aşa au moştenit construcţia, de la părinţi. Nu le pasă nici că ar putea fi în pericol, din cauza curentului electric, nici că trecătorii zâmbesc la vederea casei lor, situată chiar la stradă, pe drumul comunal. „Aşa am luat-o de la părinţii mei. A fost o bucătărie. E lângă stradă, cum să n-o îngrijesc? Avem peste 50 de ani de căsnicie şi până acum nu ne-a întrebat nimeni ce e cu stâlpul ăsta aici”, spune Neculaie Scurtu, proprietarul clădirii. Omul mai spune că nu se teme de vreun pericol, deşi pe stâlp scrie clar că este periculos. Soţia lui, Ioana, îşi susţine bărbatul şi nu crede că se poate întâmpla vreo nenorocire. „Ce mare minune? Uitaţi-vă, nu ne-a afectat cu nimic niciodată. Poate să stea acolo mult şi bine. Eu, când m-am căsătorit, l-am găsit aici, făcut de socri. Noi nu ne-am temut că n-am păţit niciodată nimic. Nu ne-a fost frică deloc”, a completat Ioana.
Ca şi toate astea nu ar fi de ajuns, pentru casă nu există nicio autorizaţie de construcţie. „Are cinci copii şi stă în coliba aia cu stâlpul în ea. Cum să-i fac rău? Mă tot gândesc să nu fac rău la oameni. Mă gândesc că ar trebui să fie o instituţie a statului care să spună că e o greşeală şi trebuia observată de mulţi ani. Am trimis deja Urbanismul acolo şi omul trebuie să îşi mute clădirea”, a declarat Anton Covasan, primarul din Dămuc. Reprezentanţii companiei de electricitate spun şi ei că le-au trimis notificare proprietarilor că trebuie să modifice acoperişul, astfel încât pilonul să nu mai fie străpuns de stâlp.
Poliţistul-artist din comună a făcut vâlvă în acest caz
Cel care a făcut publică situaţia a fost chiar un poliţist din comună. Agentul şef principal MariusCoşerariu, ajutor de şef de post în comuna Dămuc, a postat pe contul său de Facebook două imagini ale casei prin care trece stâlpul de electricitate.
În aceeaşi notă ironică, cel care a postat fotografiile, Marius Coşerariu, a închinat şi trei strofe stâlpului atât de special.
„Odă” stâlpului electric
Eşti stâlpul meu frumos şi preferat,
Ca Ana lui Manole te-am zidit,
În casa mea, demult te-am integrat,
Cu sacrificii mari te-am dobândit.
Şi te-am înfipt adânc în temelie,
Să nu te smulgă nimeni, nici E.ON-ul,
Vei sta în casa mea pentru vecie,
De tine să-mi agăţ mereu paltonul.
Te-am declarat chiar şi la Primărie,
Le-am spus că eşti al meu, de zeci de ani,
Eşti parte din a mea bucătărie,
Primit de la părinţii mei sărmani.
Poliţistul Marius Coşerariu este cunoscut pe toată Valea Bicazului pentru implicarea sa în activităţile culturale din zonă. Poet şi cantautor de muzică folk, cofondator al asociaţiei culturale „Eu cred” Taşca, este comparat cu mult mai celebrul său coleg Marian Godină. Florin CRĂCIUN
„Avem peste 50 de ani de căsnicie şi până acum nu ne-a întrebat nimeni ce e cu stâlpul ăsta aici” - Neculaie Scurtu, proprietarul casei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau