Viceprimarul Harabagiu a obţinut o primă victorie împotriva PSD
Dimensiune font:
Gabriel Harabagiu a reuşit să obţină în instanţă suspendarea ordinului de prefect prin care era vacantat postul său de consilier local
Viceprimarul Iaşului, Gabriel Harabagiu, a obţinut o primă victorie în demersul său de a reveni în funcţia din care fusese suspendat printr-un ordin al prefectului judeţului, Marian Şerbescu. Acesta le-a solicitat magistraţilor din cadrul Tribunalului Iaşi să dispună suspendarea actului administrativ prin care s-a luat decizia de vacantare a postului de consilier local pe care o ocupa, instanţa acceptându-i solicitarea. „Întotdeauna am avut încredere în Justiţia română şi, iată, instanţele de judecată au oprit încercarea de intruziune brutală a politicului în buna funcţionare a administraţiei publice. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere şi au rămas alături de mine şi îmi pare rău de aceia care, precum prefectul judeţului Iaşi, au căzut în capcana unor oameni mici cocoţaţi în fruntea unor partide mari. De asemenea, tuturor celor care, la fel ca mine, au suferit şi suferă presiuni din partea politrucilor care au pus mâna pe PSD Iaşi, le transmit să aibă curaj şi tărie de caracter, fiindcă dreptatea şi adevărul triumfă întotdeauna în faţa abuzului şi imposturii. Ţin să le mulţumesc şi colegilor mei consilieri locali care au stopat la timp mascarada pe care conducerea vremelnică a PSD Iaşi a încercat să o impună şi în deliberativul local. De mâine (n.r. – astăzi) mă voi întoarce la muncă, în Primăria Municipiului Iaşi, şi îmi voi relua atribuţiile de viceprimar care mi-au fost atribuite de Consiliul Local ales de ieşeni”, a declarat Gabriel Harabagiu.
Încă două procese
Decizia de ieri este executorie. Gabriel Harabagiu mai are pe rol două procese, unul în care le cere magistraţilor anularea ordinului prefectului şi altul în care solicită anularea deciziei de excludere din rândurile Partidului Social Democrat.
Amintim că, recent, şi primarul Mihai Chirica a acţionat în judecată PSD, pentru faptul că, în urmă cu aproximativ un an, CEx PSD a hotărât retragerea tuturor funcţiilor politice pe care le ocupa. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau