Visul lui Fenechiu, spulberat de judecători EXCLUSIV
Dimensiune font:
Fostul lider liberal spera să iasă din puşcărie * contestaţia privind liberarea condiţionată formulată de Fenechiu a fost respinsă * în plus, ex-ministrul Transporturilor a fost la plată de instanţă
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Vaslui au respins ieri contestaţia formulată de Relu Fenechiu, cel care spera să fie pus curând în libertate.
„Respinge ca inadmisibilă contestaţia formulată de petentul Fenechiu Relu, împotriva procesului-verbal nr. 40 din 3 august 2016 al Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui. Obligă pe contestator la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în trei zile de la comunicare“, au precizat judecătorii vasluieni.
Pe rolul Judecătoriei Vaslui a ajuns recent dosarul de liberare condiţionată, contestaţie formulată de Relu Fenechiu, prin Administraţia Penitenciarelor – Penitenciarul Vaslui.
A executat o parte din pedeapsă
Amintim că, pe 30 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsa dispusă pe 12 iulie 2013 în cazul fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, acesta având de executat cinci ani de închisoare. Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie, fiind acuzat că, prin societăţile sale, între 2002 şi 2005 ar fi cumpărat transformatoare vechi, pe care le-ar fi vândut ca fiind noi către compania Electrica Moldova (SISSE).
Un alt dosar
Pe de altă parte, judecătorii au respins recent contestaţiile formulate de Relu Fenechiu şi Ion Krech împotriva deciziei de prelungire a arestului preventiv, într-un nou dosar penal. Asta după ce procurorii DNA Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea lui Relu Fenechiu, la data faptelor deputat în Parlamentul României, cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă, în formă continuată şi spălare a banilor.
Conform anchetatorilor, în perioada 2012-2014, Fenechiu a cerut și primit de la o firmă de software un procent de 15% din valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiţiei (în valoare de 14.700.000 de lei, fără TVA) şi de o societate farmaceutică cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii (în valoare de aproximativ 1.800.000 de euro), pentru sprijinul promis și acordat în câştigarea şi derularea acestor proiecte. Ciprian NEDELCU
100 DE LEI trebuie să achite Fenechiu drept cheltuieli judiciare
„Sprijinul acordat de Fenechiu Relu s-a materializat prin intervenţia sa la funcţionari din cadrul Ministerul Justiţiei sau la persoane din conducerea societăţii farmaceutice” – DNA Ploieşti
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau