Vizită surpriză pe şantierele judeţene
Dimensiune font:
Mai multe drumuri judeţene aflate în reabilitare au fost inspectate de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, la începutul acestei săptămâni * pe tronsonul de la Tomeşti a fost identificat un alt izvor în mijlocul drumului care nu a fost prevăzut în proiectare, iar la Oţeleni asfaltul se termină la jumătatea satului
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a făcut o vizită inopinată pe drumurile judeţene aflate în proces de modernizare. Şeful judeţului a profitat de ziua liberă de 1 mai şi a verificat starea mai multor tronsoane aflate în ultima fază de construcţie. „Având în vedere că a fost zi liberă, am profitat de acest prilej pentru a verifica stadiul şantierelor de la drumuri. Astfel, am efectuat o vizită de lucru pe tronsoanele Tomeşti- Păun, Oţeleni şi Sineşti-Storneşti. Mai mult, îmi voi face un obicei ca la final de săptămână, în zilele de vineri şi sâmbătă, să fac astfel de verificări ale şantierelor de la drumuri”, a precizat Maricel Popa.
Lucrările de reabilitare a tronsonului DJ 248D Păun – Tomeşti – DN28 pe o porţiune de doi kilometri sunt efectuate de Viarom Construct SRL şi ar trebui finalizate, conform contractului, la data de 4 mai. Pentru că lucrările au stagnat pe perioada iernii, termenul a fost prelungit încă trei luni de zile.
Un alt izvor în mijlocul drumului, la Tomeşti
Preşedintele CJ Iaşi a declarat că pe drumul judeţean în lucru din zona Tomeşti se află un izvor, care nu a fost prevăzut în documentaţia tehnică. Tot aici au fost identificate porţiuni de drum judeţean din pământ. „Am găsit câteva aspecte la Tomeşti, aici trebuie făcut un act adiţional la proiect pentru că este un izvor în mijlocul drumului. Nu mergem după ideea că dacă nu este prevăzut în proiect, nu ne interesează. La Sineşti sunt multe anomalii în proiectul de fezabilitate pe care l-am preluat din mers anul trecut, iar la Oţeleni nu ştiu cum a fost făcut proiectul, dar asfaltul se termină la jumătatea satului. Mai trebuie făcut un kilometru şi jumătate de asfalt, nu sunt alte probleme deosebite. Astă toamnă când am stat pe capul constructorilor s-a făcut treabă. Unde nu am stat, plombele au ieşit ca şi cum nu s-a făcut nimic”, a explicat preşedintele CJ Iaşi.
Pentru anul 2017, Consiliul Judeţean Iaşi a aprobat, la capitolul de reparaţii curente pentru drumurile judeţene, suma de 32,3 milioane lei.
Sondaj la Aeroport: ce destinaţii de vacanţă ar prefera ieşenii
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau