Zi decisiva pentru Primarul Nichita la Tribunal
Dimensiune font:
Ieri, Gheorghe Nichita a contestat la Tribunal prelungirea de către DNA a controlului judiciar * edilul a venit personal la instanţă ca să îi convingă
UPDATE:
Primarul Gheorghe Nichita a fost refuzat de judecătorii ieşeni.
Gheorghe Nichita este acuzat de instigare şi complicitate la abuz în serviciu, pe lista neagră intrând şi Ştefan Avîrvarei, şef de serviciu la Poliţia Locală, şi şeful său, Mihai Hliboceanu. Potrivit DNA, în perioada ianuarie-aprilie, primarul i-a determinat pe Hliboceanu şi Avîrvarei, dar şi pe alţi funcţionari, să facă verificări în baze de date şi să-i urmărească iubita, pe Adina Samson. Tot ca să afle ce face amanta, primarul l-a determinat pe Avîrvarei să cumpere un program informatic de tip spy, pe care l-a instalat pe telefonul pe care i l-a dăruit.
El a contestat controlul judiciar instituit de DNA, dar magistraţii i-au respins plângerea ca neîntemeiată.
Primarul a ajuns pe mâna judecătorilor ieşeni. Gheorghe Nichita este acuzat de instigare şi complicitate la abuz în serviciu, pe lista neagră intrând şi Ştefan Avîrvarei, şef de serviciu la Poliţia Locală, şi şeful său, Mihai Hliboceanu. Potrivit DNA, în perioada ianuarie-aprilie, primarul i-a determinat pe Hliboceanu şi Avîrvarei, dar şi pe alţi funcţionari, să facă verificări în baze de date şi să-i urmărească iubita, pe Adina Samson. Tot ca să afle ce face amanta, primarul l-a determinat pe Avîrvarei să cumpere un program informatic de tip spy, pe care l-a instalat pe telefonul pe care i l-a dăruit.
Se plângea chiar primarului că e urmărită
Pe 15 aprilie, Adina Samson i-a dat mesaj primarului Gheorghe Nichita chiar când avea detectivi pe urme. „I-a transmis lui Nichita Gheorghe printr-un SMS faptul că este urmărită de un autoturism. La scurt timp, Avîrvarei Ştefan l-a contactat pe unul dintre detectivii particulari care la acel moment supraveghea deplasarea numitei, pentru a verifica dacă autoturismul cu numărul anterior menţionat aparţine echipei de detectivi”, au spus anchetatorii. După ce i s-a confirmat, Avîrvarei i-a cerut „să plece…nu-i parcat bine, urmează s-o ridice”.
Nu vrea să fugă
Procurorii DNA l-au plasat pe primar sub control judiciar, una dintre condiţii fiind că nu îşi poate exercita atribuţiile de edil. Acesta a atacat măsura procurorilor de prelungire a controlului, contestaţia sa fiind înregistrată, pentru prima oară, la Tribunalul Iaşi, în loc de Bucureşti. Ieri, Nichita a mers la instanţă pentru a-i convinge pe magistraţi. „Nu am încercat să împiedic cu nimic bunul mers al anchetei. Scopul meu nu este să mă sustrag anchetei şi nici să plec din ţară. În Iaşi am muncit, în Iaşi am familia, în Iaşi am totul. Nu voi face nimic greşit, din ceea ce nu am voie să fac”, a spus primarul. Magistraţii au amânat o decizie pentru miercuri.
Dragnea nu-l mai vrea!
În altă ordine de idei, conducerea centrală a PSD a invalidat luni, 7 septembrie, şedinţa în care Gheorghe Nichita a fost reînscăunat preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului. În aceste condiţii, preşedintele interimar al PSD Iaşi va fi Victorel Lupu, potrivit deciziei BPN al PSD.
Ştefana CZELLER
Mă urmăreşte un Seat negru – aşa îi spunea Adina Samson primarului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau