Activitate de parlamentar: Cristina Nichita

default

Dimensiune font:

| 14-08-2015 11:00

Demnitarii moldoveni şi-au făcut un obicei din a veni în mijlociul electoratului şi a-şi prezenta reuşitele în Parlament. Ultima care şi-a pus pe tapet activitatea a fost deputatul Cristina Nichita. Cu şase legi bifate de la începutul anului până în prezent, trei întrebări adresate membrilor Guvernului Ponta şi 23 de minute vorbite în Plenul reunit al celor două Camere, social-democrata s-a întors la Iaşi pentru a arăta electoratului care i-a fost munca

Dat fiind că în majoritatea timpului parlamentarii ieşeni sunt plecaţi la Bucureşti, a devenit o practică pentru aceştia ca la finalul fiecărei sesiuni parlamentare să poposească printre ieşenii care i-au votat şi să-şi prezinte „reuşitele parlamentare”. Printre demnitarii care periodic îşi expun activitatea se numără şi deputatul social-democrat Cristina Nichita, care şi-a pus numele pe şase proiecte ce au devenit legi în prima parte a anului.
Iniţiatori la duzină
Prima sesiune parlamentară i-a adus social-democratei Cristina Nichita şase legi aprobate de Parlamentul României, acesta figurând ca iniţiator, printre zeci de alţi demnitari, pe noile prevederi intrate în vigoare. Astfel, pentru Legea Dialogului Social (Legea nr. 222/2015) deputatul PSD a militat împreună cu alţi 3 demnitari, dar niciunul dintre aceştia nu mai venea din Moldova. În ceea ce priveşte Legea nr. 136/2015 pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative pentru România, alături de social-democrata Cristina Nichita şi-au trecut numele alţi 81 de demnitari, printre care ieşenii Anghel Stanciu (PSD), Costel Alexe (PNL), Mugur Cozmanciuc (PNL), Mihaela Popa (PNL) şi Varujan Vosganian (PNL). Tot la capitolul reuşite se încadrează şi proiectul legislativ privind modificările Codului Silvic, acesta fiind susţinut de 125 de demnitari, pe lângă Cristina Nichita alăturându-se demersului Sorin Iacolan (PSD), Vasile Mocanu, social-democrat ce a renunţat la începutul acestui an la viaţa de politician din cauza unor probleme grave de sănătate, Neculai Răţoi (PSD) şi Sorin Lazăr (PSD). Tot la capitolul reuşite, deputatul de Iaşi Cristina Nichita se poate mândri şi cu Legea privind aprobarea şi folosirea de către unităţile administrativ teritoriale a strategiilor proprii, Legea privind fondul de garantare al asigurărilor şi Legea privind insolvenţa persoanelor publice.

Citeşte şi Moldova îngropată de birocraţie


Lauda de sine nu miroase a bine!
Potrivit raportului de activitate prezentat de Cristina Nichita, aceasta îşi asumă succesul şi pentru nişte proiecte ce nu au avut prea mare legătură cu ea, printre acestea numărându-se dublarea alocaţiilor şi aprobarea Codului Fiscal, ultimul proiect legislativ fiind întors în Parlament, pentru dezbateri, de către preşedintele Klaus Iohannis. În ceea ce priveşte mărirea alocaţiilor, deputatul nu poate decât să-şi asume votul dat în Plen „pentru” adoptarea acestei măsuri, deoarece proiectul depus de ea în anul 2013 nu este nici pe departe similar cu variata devenită de curând lege.


La graniţa dintre modă, tradiţie şi politică
Deputatul PSD Cristina Nichita s-a remarcat de-a lungul timpului prin organizarea, în inima Moldovei, a unor evenimente mondene. Printre acestea amintim Gala Modele Feminine, eveniment aflat la a treia ediţie, Ia românească din Generaţie în Generaţie şi proiectul Cărţi pentru Premianţi, în cadrul căruia toţi elevii buni la învăţătură din Colegiul Uninominal 9 (Mircea cel Bătrân - Alexandru cel Bun - Dacia) au primit cărţi.
Potrivit sintezei prezentate pe site-ul Camerei Deputaţilor, social-democrata a avut 12 luări de cuvânt, dintre care 4 au fost scrise, Cristina Nichita însumând 23 de minute şi 81 secunde vorbite de la tribuna Parlamentului. Nefiind curioasă din fire, aceasta a adresat doar trei întrebări membrilor Cabinetului Ponta, pe tema absorbţiei de fonduri europene şi prevederilor în vigoare ce au ca subiect persoanele cu dizabilităţi.

Citeşte şi Zurbagiul Chirilă tulbură liniştea Consiliului Judeţean 


Cristina Nichita, business woman

Potrivit ultimei declaraţii de avere a deputatului PSD, cea mai mare parte a banilor pe care Cristina Nichita îi obţine vin din activităţi comerciale şi sunt rapid reinvestiţi în afacerea cu produse vestimentare pe care aceasta o manageriază.
Social-democrata deţine în Iaşi un teren intravilan, cu o suprafaţă de peste 1.413 mp, şi o casă cu suprafaţa de 330 mp. La capitolul autovehicule, Cristina Nichita este posesoarea unui Mercedez Benz, achiziţionat în anul 2003. În privinţa datoriilor, deputatul trebuie să restituie către bancă suma de 39.474 de lei, dar are şi de primit 1.700.625 de lei de la SC Niky SRL, aceasta acordând un împrumut în nume propriu. La aceeaşi companie, Cristina Nichita deţine acţiuni în valoare de 600.930 de lei. În privinţa veniturilor, deputatul a încasat din indemnizaţia de parlamentar 58.900 de lei. La acestea s-au adăugat alte 18.000 de lei, bani proveniţi din restituirea unui împrumut. Arhitectul şef al judeţului, Tudor Vericeanu, a rotunjit veniturile familie cu 43.273 de lei.
Deşi este fascinată de frumos şi recunoscută în ţară şi peste hotare pentru creaţiile sale vestimentare, demnitarul Cristina Nichita nu pare a fi impresionată de bijuterii, declaraţia sa de avere fiind necompletată la acest capitol. Situaţia este similară şi în cazul obiectelor de artă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei