APADOR CH: Duetul președinte-premier ne poate băga în război

3

Dimensiune font:

| 05-04-2024 00:22

Proiectul de lege care modifică major Legea Apărării Naționale a României ridică numeroase semne de întrebare în rândul opiniei publice. Printre cei care s-au sesizat cu privire la o serie de aspecte din acest proiect de act normativ sunt și cei de la APADOR-CH. Reprezentanții săi au transmis câteva propuneri de clarificare a proiectului, considerând că sunt cel puțin trei probleme: posibilitatea reinstituirii stagiul militar obligatoriu, excluderea Parlamentului din decizia de intrare în război a țării și lipsa unei defintii legale a „amenințărilor hibride”.

APADOR CH- Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki

APADOR CH detaliaza cele 3 probleme constatate:

1.Intrăm în război fără să știm de ce – Noțiunea de „amenințări hibride” nu este definită în lege (la art. 4 alin. 3 din proiect), deși acest soi de amenințări permit Parlamentului să angajeze capabilităţi militare şi nonmilitare pe teritoriul ţării sau în afara ţării. Adică, să ne bage în război. Pe site-ul MApN există o trimitere către o descriere a acestui termen, de pe site-ul Comisiei Europene, însă o țară nu poate fi băgată în război pe baza unui link, ci pe baza unor definiții clare prevăute de lege, de care parlamentarii să țină cont atunci când decid dacă ne bagă în război sau nu. Pentru a implica ţara în război, este necesar ca Parlamentul să cunoască în mod foarte clar, să aibă reprezentarea corectă şi completă a ceea ce înseamnă „ameninţarea hibridă” pe care doreşte să o anihileze, chiar cu riscul declanşării unui război;

2.Președintele și premierul ne pot băga în război fără acordul Parlamentului – Art.4 alin. 4 permite ca două persoane, prim-ministrul şi preşedintele ţării, să angajze ţara într-un război, deşi, potrivit Constituţiei, doar Parlamentul poate decide intrarea într-un război. Redactarea neclară a alin. 4 permite preşedintelui să dispună orice „măsuri necesare”, adică şi măsuri care pot fi calificate ca acte de agresiune (intervenţii armate împotriva/pe teritoriul altei ţări), dacă le consideră necesare pentru protecţia cetăţenilor români dintr-o ţară străină. Această atribuţie ar trebui să revină exclusiv Parlamentului, nu preşedintelui, deoarece potrivit art. 65 din Constituie, numai Parlamentul poate declara starea de război. Ca atare, la art. 4 alin. 4 din proiect ar trebui înlocuită sintagma „Preşedintele României” cu „Parlamentul României”.

3.Armata obligatorie se întoarce. Pe șest – Art. 28 lit. d din proiect prevede că Ministerul Apărării Naţionale „organizează, cu caracter permanent, pregătirea populaţiei pentru apărare…”. Modul ambiguu în care este redactată această atribuţie nu exclude posibilitatea instituirii unui stagiu obligatoriu de pregătire militară pentru populaţie. Mai ales că în expunerea de motive la actualul proiect de lege, printre motivele care au creat probleme pentru apărarea naţională, este enumerată, pe primul loc, legea care suspendă stagiul militar obligatoriu (Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat). Este discutabil dacă introducerea unei astfel de atribuţii a MApN, care poate afecta destul de sever viaţa obişnuită a populaţiei, nu ar trebui supusă, pe lângă o dezbatere publică extinsă şi sinceră, şi unui referendum naţional. Ca atare, atribuţia prevăzută în art. 28 lit. d din proiect ar trebui ori eliminată ori reformulată mult mai precis şi previzibil, pentru a oferi certitudinea că această prevedere legală, prin ambiguitatea ei, nu va sta la baza reintroducerii stagiului militar obligatoriu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Rusia l-a dat în urmărire pe Volodimir Zelenski
04/05/2024 18:51

Sambătă, agentia de presă rusă TASS a raportat că Rusia a initiat o actiune penală impotriva presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski si l-a inclus pe lista persoanelor căutate, conform declaratiilor M ...

Victor Ponta dă alerta: În Marea Britanie și America se întâmplă ceva foarte important, ignorat în România!
04/05/2024 17:10

Fostul premier Victor Ponta atrage atentia asupra unui fenomen care loveste puternic in America si Marea Britanie, dar care, spune el, in Romania e ignorat! Ponta acuză că intelectualii romani nu mai sunt cap ...

Câte grațieri a acordat Klaus Iohannis în cele două mandate, ca președinte al României
04/05/2024 16:10

Potrivit art. 94 din Constitutia Romaniei, presedintele Romaniei poate acorda „gratierea individuală”, fără a oferi explicatii. Klaus Iohannis a avut două mandate la dispozitie pentru a-si exercita acea ...

Mesajul transmis de Klaus Iohannis românilor, de Paște, e despre Ucraina: Acestea sunt valorile noastre cardinale
04/05/2024 15:52

Klaus Iohannis, mesaj de Paşte: Gandurile noastre se indreaptă şi către semenii aflaţi in suferinţă, care trec prin incercările cumplite ale unui război nemilos. Preşedintele Klaus Iohannis a transmi ...

Sondaj CURS: Intenția de vot pentru alianțe și partide la europarlamentare, în București
03/05/2024 22:24

Un sondaj realizat de CURS in perioada 22-30 aprilie, in municipiul Bucuresti, indică faptul că alianta de guvernare isi va adjudeca cea mai mare parte a mandatelor de europarlamentari care vor reveni Romanie ...

Biden pune pe seama „xenofobiei” dificultăţile economice ale Japoniei, Indiei, Chinei şi Rusiei. Casa Albă se străduieşte să minimizeze impactul acestor declaraţii neinspirate ale preşedintelui
03/05/2024 20:43

Preşedintele american Joe Biden a numit Japonia şi India „xenofobe”, punandu-le alături de Rusia şi China ca fiind ţări care „nu doresc imigranţi”, o declaraţie făcută miercuri la o reuniune d ...

Firea l-a depășit pe Piedone, Nicușor Dan pierde din 'turație' / SONDAJ CURS
03/05/2024 20:28

Un sondaj realizat de CURS in perioada 22-30 aprilie, in municipiul Bucuresti, o pozitionează pe Gabriela Firea (PSD) pe locul doi in intentia de vot pentru functia de Primar General, la doar 7 zile distantă ...

Sorin Constantinescu: PSD i-a mințit pe români! Nu au eliminat păcănelele din sate
03/05/2024 20:13

Sorin Constantinescu sustine că PSD i-a mintit pe romani in legătură cu eliminarea păcănelelor din localitătile mai mici de 15 de mii de locuitori. PSD nu a reusit să inchidă sălile de jocuri de noroc ...

Zvon-bombă! Alegerile prezidenţiale amânate ca să-şi găsească Iohannis serviciu
03/05/2024 20:02

Coaliţia de guvernare s-ar fi răzgandit in privinţa datei alegerilor prezidenţiale. Deşi au hotărat să organizeze scrutinul in septembrie, PNL şi PSD vor acum să il mute spre finalul toamnei, posibil i ...

Proruşii din Republica Moldova se pregătesc să celebreze Ziua Victoriei pe 9 Mai - Reacția proeuropenilor
03/05/2024 18:27

Blocul politic „Victorie”, creat la Moscova in luna aprilie şi format de partidele apropiate oligarhului fugar Ilan Şor, a anunţat că se va alătura pe 9 Mai „mitingului şi marşului de la Chişinău ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei