Dragnea amână deciziile pentru Iaşi

default

Dimensiune font:

| 06-08-2016 06:00

Greii PSD şi-au dat întâlnire ieri, 5 august, la Vaslui, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului. Principalul subiect abordat la această întrevedere a vizat planul de guvernare la care social-democraţii lucrează, în procesul de întocmire al acestuia fiind antrenate şi autorităţile locale şi judeţene, care vor trece într-o anexă proiectele de investiţii ce pot fi realizate în viitorii patru ani, din bani guvernamentali. De asemenea, nu a fost trecut cu vederea nici conflictul iscat în PSD Iaşi, Liviu Dragnea anunţând că va face săptămâna viitoare o vizită în capitala Moldovei, pentru a soluţiona tensiunile din organizaţia de stânga

PSD s-au reunit ieri, la Vaslui, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CEX). Dat fiind că cel mai sonor pesedist care a cerut reforma radicală în partid a fost edilul Mihai Chirica, acesta aducând acuze de trădare la adresa unor colegi din partea stângii, Liviu Dragnea a cerut avizul CEX ca nemulţumirile de la Iaşi să fie tranşate în interiorul Biroului Permanent Naţional, după ce va face în prealabil o vizită în teritoriu, pentru a se convinge singur despre ce este vorba. „Nici eu, nici colegii mei din conducerea PSD nu acceptăm ca vreunui ales local, ales în mod legitim, legal şi constituţional preşedinte de consiliu judeţean sau primar, să-i fie afectată puterea de decizie, libertatea de exprimare sau de decizie în instituţia respectivă de către niciun coleg, indiferent că este consilier local sau judeţean, care încearcă să negocieze politic anumite hotărâri. O să verific aceste informaţii (cele de trădare-n.r.) şi dacă sunt corecte, deciziile vor fi radicale, mergând până la excluderea celor care tulbură activitatea administraţiei locale”, a declarat Dragnea, precizând că PSD nu va sprijini prin reprezentanţii săi aranjamentele politice în consiliile locale sau judeţene, precizând că social-democraţii care nu-i vor sprijini pe aleşii locali sau judeţeni validaţi de localele din 5 iunie vor fi excluşi din partid. „Din punctul meu de vedere, declaraţia domnului Dragnea este o recunoaştere a votului cetăţenesc la Iaşi, iar din perspectivă politică o încercare de continuare a reformei în PSD, bazată pe meritocraţie şi pe primenirea clasei politice”, a declarat Chirica.

Citeşte şi Mihai Chirica: „Eu nu m-am luptat cu un alt partid politic, eu totdeauna m-am luptat în interiorul propriului meu partid!”


53% este ţinta PSD Iaşi la parlamentare
În scurta vizită de la Vaslui, Dragnea a vorbit şi despre programul de guvernare la care social-democraţii lucrează de zor, în speranţa că-l vor putea pune în aplicare din toamnă. „La programul de guvernare se lucrează. Va fi un document plin de substanță, aplicabil, care nu va conține nici un fel de poveste, ci lucruri pe care le putem finanța și se vor finaliza în mandate de 4 ani. Am discutat aseară, până târziu, cu fiecare organizație în parte și despre idei, direcții de acțiune din programul de guvernare, cât și de pregătirea și organizarea pentru campania electorală. Vom avea o primă formă până la sfârșitul lunii august care să înceapă să fie prezentată și comunicată”, a spus liderul PSD.
Modul în care a fost gândită şi realizată strategia pesediştilor de a conduce ţara a fost agreată şi de membri de partid din teritoriu, care au luat parte activ la creionarea documentului. „În ceea ce priveşte programul de guvernare, venim cu o noutate. La anexe se vor regăsi dorinţele autorităţilor locale, în ceea ce priveşte proiectele ce pot fi implementate din bugetul statului. Noi avem termen, până la începutul săptămânii viitoare, să culegem datele, după o machetă foarte explicită şi complexă, cu privire la fiecare investiţie care urmează să fie promovată de fiecare autoritate locală”, a declarat Victorel Lupu, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Iaşi.
Încurajaţi de rezultatele bune scoase la locale, social-democraţii de la Iaşi vor să ducă în Parlament cât mai mulţi politicieni cu putinţă, stabilindu-şi deja target-ul. „Conducerea partidului a discutat cu fiecare delegaţie din teritoriu cu privire la alegerile parlamentare din toamnă, în ceea ce priveşte scorul pe care îl va obţine PSD. La Iaşi, ne angajăm să scoatem peste 50%. Dorinţa este ca pentru parlamentare să realizăm măcar 10% în plus faţă de locale. Dacă noi am obţinut 43% pe întregul judeţ (la alegerile locale din 5 iunie-n.r.), măcar 53% să obţinem în iarnă”, a conchis încrezător Lupu.
Reamintim că alegerile locale din 5 iunie au pus puterea peste întreg judeţul Iaşi în mâinile social-democraţilor, aceştia câştigând şefia Consiliului Judeţean, a municipiului reşedinţă de judeţ şi a celorlalte oraşe, precum şi majoritatea unităţilor administrativ-teritoriale. Anca BURNICHE, Ovidiu IANCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei