Emoții URIAȘE pentru fosta eminență cenușie a PSD. Dosarul lui Viorel Hrebenciuc a ajuns la final

default

Dimensiune font:

| 21-02-2018 07:44

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au programat pentru miercuri dezbaterile finale în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care sunt judecaţi Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, Tudor Chiuariu şi Ioan Adam.

Dosarul a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015, procesul având peste 60 de termene de judecată. În octombrie 2015, Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.



Astfel, Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a povestit că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.

Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare a banilor. În acelaşi dosar, fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, iar fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălarea banilor, anunță Agerpres.

 

De asemenea, au fost trimişi în judecată Lorand Andras Ordog, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Gabriela Rodica Zaharia, Anca Roxana Adam (soţia deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov), Iulian Durlan (primar al comunei Căiuţi, judeţul Bacău), Adam Crăciunescu (directorul general Romsilva).

Acuzaţiile se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului.

Procurorii susţin că, la data de 17 aprilie 2012, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea lui Ioan Adam, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, din care făcea parte şi Lorand Andras Ordog, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, situată pe raza judeţului Bacău, în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva.

Anterior, în luna iunie 2010, judecătorul Lorand Andras Ordog a primit de la Ioan Adam suma de 10.000 de euro, pentru a formula o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, Paltin Sturdza. Banii au fost primiţi chiar în biroul judecătorului de la Tribunalul Covasna.

După ce a primit banii, judecătorul Ordog, împreună cu membrii completului, a admis recursul împotriva unei sentinţe pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, Judecătoria Sfântu Gheorghe.

În luna martie 2012, Ordog i-a solicitat de la Ioan Adam suma de 50.000 de euro pentru a-i da o soluţie favorabilă lui Paltin Sturdza.

Ulterior, după formularea deciziei, Ioan Adam i-a dat magistratului suma de 10.000 de euro din banii promişi anterior.

Anchetatorii DNA susţin că decizia judecătorească ar fi fost pronunţată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, fără prezenţa vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reţinută de instanţele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945.

Conform DNA, după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, Ioan Adam, împreună cu Paltin Sturdza, Daniel Călugăr, Ioan Varga, Dan Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenţă punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată.

La începutul anului 2013, Ioan Adam şi Paltin Sturdza le-au promis celorlalţi membri ai grupului, pentru "serviciile lor", bani sau alte foloase (achiziţionarea unei părţi din teren la un preţ foarte mic raportat la valoarea de piaţă).

În acest scop, membrii grupului urmăreau să intervină asupra funcţionarilor cu atribuţii la nivelul instituţiilor locale, astfel încât aceştia să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (de exemplu, să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău).

Ulterior, acestui grup infracţional i s-a alăturat Andrei Hrebenciuc, care, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei bunurilor promise tatălui său de Adam şi Sturdza, a determinat administratorul firmei SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL să încheie un contract prin care această societate a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de Dan Bengescu pentru suprafaţa de 43.277 ha, la preţul de 2.500 de euro/ha.

În contextul acestor demersuri pentru retrocedarea suprafeţei de teren forestier către Paltin Sturdza, în luna noiembrie 2012, Ioan Varga şi Daniel Călugăr i-au promis lui Tudor Chiuariu 2,5 milioane de euro pentru ca acesta să intervină pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Prefecturii Bacău, Romsilva - Direcţia Silvice Bacău şi OCPI Bacău, cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a deciziei Tribunalului Covasna.

Ulterior, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică încheiat cu Tudor Chiuariu, potrivit căruia suma de 2 milioane euro urma a fi plătită cu titlu de onorariu fix şi 500.000 euro, cu titlu de onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.

În acelaşi context, la data de 12 aprilie 2013, a avut loc o întâlnire între Paltin Sturdza şi Tudor Chiuariu, ocazie cu care acesta din urmă l-a asigurat de influenţa pe care o avea asupra funcţionarilor publici din judeţul Bacău implicaţi în procedura de punere în executare a deciziei Tribunalului Covasna.

Totodată, Chiuariu i-a pretins acestuia suma de 3 milioane euro pentru a obţine, cu ajutorul influenţei sale asupra respectivilor funcţionari, punerea în posesie a unui lot de aproximativ 6.000 de ha, din cele 43.227 ha teren forestier.

DNA arată că, prin cooptarea lui Tudor Chiuariu în interiorul grupului, acesta a dobândit şi asumat un rol esenţial, în sensul că, sub coordonarea lui Ioan Adam şi Paltin Sturdza, şi-a folosit influenţa politică dată de calitatea de parlamentar şi fost ministru al Justiţiei pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Prefecturii Bacău, OCPI Bacău, Direcţia Silvică Bacău în scopul urgentării punerii în executare a deciziei Tribunalului Covasna.

În perioada 2013 - octombrie 2014, Ioan Mătăşel, Iosif Kadas şi Sorin Iacob, în scopul de a obţine venituri prin ajutarea lui Dan Bengescu şi a membrilor grupului său să-şi atingă scopurile urmărite, i-au promis bani lui Poenaru Jănică, pentru ca acesta să intervină pe lângă directorul general al Romsilva în scopul urgentării punerii în posesie şi obţinerii titlului de proprietate în ceea ce priveşte suprafaţa de 43.227 ha.

Paltin Sturdza şi Ioan Adam au beneficiat şi de ajutorul inculpatelor Gabriela Rodica Zaharia şi Anca Roxana Adam, care i-au sprijinit moral pe aceştia pentru a cumpăra influenţa lui Viorel Hrebenciuc, al cărui rol era să intervină pe lângă directorul general al Romsilva, pentru a urgenta punerea în executare a deciziei Tribunalului Covasna şi pentru a bloca eventualele acţiuni în justiţie pe care Romsilva sau Direcţia Silvică Bacău le-ar fi putut introduce cu referire la respectiva decizie.

Grupul infracţional a beneficiat şi de sprijinul lui Ion Durlan, care a menţinut legătura cu persoanele din cadrul Direcţiei Silvice Bacău şi l-a informat pe Dan Bengescu despre existenţa unei anchete DNA.

În acest context, directorul Romsilva, Adam Crăciunescu, începând cu anul 2013, a răspuns solicitărilor nelegale formulate de către Viorel Hrebenciuc, referitoare la modul în care Romsilva trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure de peste 40.000 de hectare.

Procurorii mai spus că Adam Crăciunescu a luat măsuri împotriva intereselor Romsilva, în sensul că a şicanat efectuarea de acţiuni în justiţie împotriva intereselor grupării.

Spre exemplu, după ce jurista din cadrul Romsilva a semnat o acţiune civilă în favoarea intereselor Romsilva, de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului având ca obiect revizuirea deciziei luate la data de 17 aprilie 2012, strămutat de la Tribunalul Covasna la o altă instanţă (cerere admisă de ÎCCJ la data de 17 ianuarie 2014), în luna martie 2014, Adam Crăciunescu a dispus în mod abuziv ca acestei juriste să-i fie preluată cauza respectivă şi i-a interzis indirect (folosind un pretext medical) să mai reprezinte Romsilva la procesele ce aveau ca obiect decizia din anul 2012 a Tribunalului Covasna şi punerea în aplicare a acestei decizii. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei